Liviu Dragnea, președintele partidului Alianța pentru Patrie, transmite un mesaj românilor de Revelion.
"Patrioți, vă doresc un an bun, multă sănătate și mult curaj în lupta noastră pentru a ne recupera România.
La mulți ani!", este mesajul postat de fostul lider PSD.
Mesaj de Crăciun plin de greșeli gramaticale
De această dată, mesajul lui Dragnea este unul corect din punct de vedere gramatical, spre deosebire de cel de Crăciun.
Liviu Dragnea a transmis românilor un mesaj de Crăciun plin de greșeli, în care le urează ca atunci când copiii vor desface cadourile de sub brad să se gândească la el.
Postarea publicată de Liviu Dragnea pe contul personal de Facebook are mai multe greșeli în titrarea adăugată clipului, deși este vorba de numai câteva cuvinte.
Mesajul postat de acesta, cu greșelile de ortografie, a fost preluat de mai multe agenții de presa. Textul este postat mai jos :
„Dragi români, după un an în care ni s-au luat drepturile, libertatea și demnitatea, vă doresc un crăciun liniștit cu bucate românești pe masă, un vin de butură roșu și aromat, cu cozonaci calzi scoși din cuptor și cu copii în jurul bradului. și când copii își vor desface cadourile să le spuneți că sub fiecare brad se află găndul meu bun pentru ei și pentru viitorul lor. Crăciun fericit!“, spune Liviu Dragnea în mesajul său de Crăciun.
Astfel, fostul președinte PSD scrie Crăciun cu ”c” mic, ”copii” în loc de ”copiii” și ”găndul” în loc de ”gândul”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News