Mesajul lui Edi Iordănescu, după calificarea României în optimile EURO 2024: „Cuvintele sunt prea puține pentru felicitări”

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Mesajul lui Edi Iordănescu, după calificarea României în optimile EURO 2024: „Cuvintele sunt prea puține pentru felicitări” / Foto: Facebook
Mesajul lui Edi Iordănescu, după calificarea României în optimile EURO 2024: „Cuvintele sunt prea puține pentru felicitări” / Foto: Facebook

Selecționerul Edward Iordănescu a transmis un mesaj emoționant prin intermediul site-ului Federației Române de Fotbal (FRF), după ce naționala României s-a calificat în optimile de finală ale EURO 2024.

„Tricolorii” vor juca marți, 2 iulie, împotriva Olandei, într-un meci crucial pentru parcursul lor în competiție.

„De foarte multă vreme românii n-au mai fost uniți într-o asemenea măsură de o stare de bucurie ca acum. Iar faptul că echipa națională a reușit acest lucru înseamnă cea mai prețioasă răsplată pentru noi și obligația de a continua cel puțin la fel pe drumul nostru, împreună!”, a declarat Edi Iordănescu după remiza de 1-1 cu Slovacia, meci care a asigurat României primul loc în grupa F și calificarea în optimi.

 

„Cuvintele sunt prea puține pentru felicitările și recunoștința mea față de efortul și sacrificiile lor”

 

Edi Iordănescu a evidențiat rolul suporterilor în acest succes, subliniind importanța prezenței lor pe stadioanele din Germania. Atmosfera creată de fanii români a fost un factor motivant pentru jucători, iar selecționerul a făcut o reverență în fața lor pentru sprijinul necondiționat.

„N-am crezut vreodată că voi ajunge în ziua în care să trăiesc bucuria unei performanțe mai mult în sufletul suporterilor decât în sufletul meu. Acum este pentru prima oară iar sentimentul e copleșitor. Așa cum eu și jucătorii suntem mândri și vom rămâne mândri totdeauna de românii care ne susțin, devenind un exemplu inegalabil la EURO 2024, eu și românii trebuie să fim mândri de jucătorii noștri. Și suntem! Cuvintele sunt prea puține pentru felicitările și recunoștința mea față de efortul și sacrificiile lor”, a adăugat selecționerul.

 

„Ne întoarcem smeriți la muncă!”

 

Deși euforia calificării este încă proaspătă, Iordănescu a subliniat importanța revenirii rapide la muncă pentru a pregăti confruntarea cu Olanda. „Ne-am bucurat o seară, ne întoarcem smeriți la muncă! Pentru că ne așteaptă un duel fantastic de greu. O știm toți. Dar la fel de bine știm toți că un lucru îl facem mereu: dăm totul!”, a spus Edi Iordănescu.

În final, selecționerul a transmis un mesaj motivațional pentru tinerii români, încurajându-i să urmeze exemplul echipei naționale. „Doar așa copiii României de azi și de mâine vor păstra acest model și vor crește cu iubire de țară, prin disciplina muncii și în credința că nimeni nu poate pune limite pe drumul lor. Ca să primești tot trebuie, înainte de orice, să dai tot!”, a concluzionat Iordănescu.

Calificarea României în optimile de finală la EURO 2024 reprezintă o performanță remarcabilă și un moment de mândrie națională. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel