"Domnule prim-ministru Ciolacu, aţi fost parte din echipă, aţi condus Camera Deputaţilor şi aţi lucrat într-o adevărată echipă în conducerea coaliţiei. Sunt încredinţat că în această nouă postură şi cu această echipă care astăzi a depus jurământul veţi continua munca începută de coaliţie acum un an şi jumătate. Sunt multe probleme de rezolvat, nu trebuie să trăim cu impresia că toate s-au rezolvat şi acum lucrurile vor merge mai uşor, nu, în practică ştim că merge din ce în ce mai greu. Avem încă jumătate de an în care putem să rezolvăm foarte multe lucruri, după care vom intra într-un an super electoral care în sine deja este o provocare pentru o societate. Vom avea patru rânduri de alegeri şi în acelaşi timp ţara trebuie guvernată responsabil şi cu rezultate bune. Vă doresc, domnule prim-ministru, domnilor vice prim-miniştri, doamnelor şi domni miniştri, să nu pierdeţi din vedere pentru ce aţi jurat. Lucrul cel mai important este să vă străduiţi să rezolvaţi problemele României şi ale românilor, doar după aceea problemele, evident problemele legate de formaţiunile politice", a spus Iohannis, cu ocazia ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură a noului Guvern, desfăşurată la Palatul Cotroceni.
El le-a urat membrilor Guvernului Ciolacu un mandat bun, cu rezultate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News