Inspectoratul Județean de Poliție spune că fapta s-a prescris pentru că evenimentele s-au produs la finalul anului 2021, mai exact în ziua celebrării Revelionului. Așadar, pentru că au trecut mai mult de șase luni, șoferul care i-a umilit pe polițiștii de la locală nu mai pot fi trași la răspundere.
"În urma investigațiilor a fost identificat șoferul, un tânăr de 29 de ani, și a rezultat faptul că evenimentul s-a produs la data de 31.12.2021.
Având în vedere faptul că legislația în vigoare prevede că aplicarea sancțiunii se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, cazul rămâne în atenția polițiștilor în vederea prevenirii unor astfel de incidente", a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu.
Ce s-a întâmplat în intersecția din Constanța
Drifturile sunt interzise de legislația rutieră, numai că doi tineri n-au părut deloc preocupați de acest lucru. Aflându-se într-un BMW vechi, aceștia se deplasau pe bulevardul Tomis din Constanța. La una din intersecții, două echipaje ale Poliției Locale supravegheau zona. A fost momentul în care șoferul și-a dat în "petec": a început o "sesiune" de derapaje controlate, sau drifturi așa cum sunt ele cunoscute, chiar în fața polițiștilor.
Din cei patru polițiști care se aflau în post, doar unul a ieșit din mașină, în momentul în care tânărul făcea derapajele pe unul dintre principalele bulevarde din Constanța. Șoferul a accelerat apoi și a plecat în viteză,fugind de polițiștii locali care însă nu păreau dispuși să ia vreo măsură pentru a-i ajunge din urmă. Polițistul care a ieșit din mașină a rămas pe șosea uitându-se la cei doi tineri din BMW cum se îndepărtează.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News