Medicul a arătat că o parte dintre colegii săi au fost puși dintr-odată în față unor situații extreme. Pur și simplu nu știau cum să prevină și cum să trateze această boală.
Mai mult, această subliniază că „modelul suedez” nu înseamnă să trăiești normal și să te infectezi la liber, ci să adopți un comportament responsabil, scrie Ziare.com.
Mesajul integral al medicului român
„Scrisoare deschisă către Dan Bittman, Mircea Dinescu și alți “experti”.
Lasati “modelul suedez” în pace!
Ca să faci ca suedezii, trebuie să fii suedez. De aceea ca să înțelegi strategia suedeză de combatere a pandemiei de COVID 19, trebuie, nu numai să fi trăit în aceasta țară, ci să te fi și format in cultura suedeză.
În primavară când pandemia a intrat in Suedia, odată cu cei întorși din vacanțele de sport de iarna din februarie, am fost luați pe nepregatite.
Sistemul sanitar suedez, construit să fie cât mai eficient și economic posibil, nu avea materiale de protectie decât pentru câteva zile de activitate normală. Se aplica metoda ”just in time”, adică, se făcea comanda doar atunci când se prevedea că materialele s-ar fi terminat. Asta fiindcă furnizarea materialelor noi se facea, de obicei, in 24 de ore și nu se dorea să se utilizeze spații pentru depozitare. Când lanțurile de distribuție s-au rupt, iar toata Europa s-a lovit de primul val al pandemiei, spitalele si azilele pentru vârstnici s-au lovit de penuria materialelor de protecție și dezinfecție.
Printre altele, acest fapt a determinat un număr mare de infectari cu noul virus corona.
Medicii au fost puși dintr-odată în fața unor situații extreme. Pur și simplu nu știau cum să prevină și cum să trateze această boală. Datorita numărului mare de cazuri concomitente au fost nevoiți să aleagă pe cine să primească suport în terapie intensiva și pe cine nu. Au ieși și au spus public asta! Iar majoritatea suedezilor au înțeles, au acceptat și s-au mobilizat ca medicii să nu mai trebuiască să facă asemenea alegeri.
Numărul de victime in Suedia la începutul pandemiei a fost printre cele mai ridicate din lume! Jumatate dintre cele peste 5900 de victime au fost beneficiari ai servicilor de asistență pentru vârstnici.
Multe dintre aceste victime puteau fi salvate dacă se luau măsuri corecte și la timp. Adevarul este că vârstnicii din centrele de asistență nu au fost protejați îndeajuns.
Cum spuneam înainte, motivele au fost multe. Au fost analizate la rece și greșelile au fost corectate. Și au fost multe greșeli! Ceea ce nu se înțelege în alte țări e că: poporul suedez, în marea sa majoritate, a iertat aceste greșeli, a acceptat pierderile și a înțeles dificultatea momentului. Cei care au luat deciziile greșite și-au cerut scuze și au corectat ! Cu calm!
Imaginați-vă dacă așa ceva s-ar fi întâmplat in Romania....
Mortalitatea în Suedia a fost mult peste medie in aprilie, ca apoi să scadă până sub medie in luna septembrie. Asta a făcut pe câțiva dintre cei care nu înteleg ce înseamnă o pandemie, să afirme că ”epidemia s-a terminat în Suedia” și să tragă tot felul de concluzii aiuristice cum că măsurile de protecție nu folosesc și că în Suedia s-ar fi ajuns deja la imunitatea de turma. Nimic mai putin adevarat.
În teorie, imunitatea de turmă e bună dar în practică, în lupta cu ACEST virus, imunitatea de masa nu e sigur că se poate obține deoarece NU SE STIE CÂT TIMP, CEI TRECUȚI PRIN BOALA, AU ANTICORPI!
Mulți au trecut prin boală și nu mai prezintă anticorpi după 3-4 luni. Pot avea un grad de protectie prin activarea celulelor T dar nimic nu e sigur. Exista cazuri și de reinfecție cu diferite deznodământuri ( toate scenariile între boala mai usoară până la moarte! Am avut un asemena caz la Sibiu! O asistenta medicală a decedat atunci când s-a infectat a doua oară !). Se vehiculează și ipoteza de o cronicizare a bolii!
Rata mortalitatii in Suedia, mai scazută în ultimele luni, se explică simplu: accidentele de circulație si de muncă au scăzut. Mortalitatea în rândul vârstnicilor pe alte motive decât COVID-19, de asemenea ( nu mai cad, nu se mai enervează și fac infarct, se plimbă în aer liber, nu mai stau in cafenele, restaurante, baruri sau la teatru și alte evenimente culturale, în contact cu mai multe persoane, deci nu se mai molipsesc cu gripă și alte boli etc)
Suedia nu are ca strategie imunitatea naturală de turma! Acest concept a fost afirmat de nenumarate ori de catre epidemiologul șef Andres Tegnell, dar se pare că totuși lumea nu întelege. În Suedia s-au luat măsuri de izolare, câteodata chiar mai stricte decât în alte țări.
Singura diferență a fost că au fost voluntare! Deci au fost lăsate la latitudinea individului. S-a arătat direcția iar noi toți am fost responsabilizati ca să ne comportăm în așa fel încât să ajungem la obiectiv! Obiectivul a fost să diminuăm răspândirea infecției în așa fel încât sistemul sanitar să nu colapseze.
Deja din primavară, deși nu am avut lockdown, majoritatea celor de 70+ ani s-au autoizolat voluntar, iar mulți dintre ceilalți și-au îngrădit voluntar activitățile.
Viata in Suedia NU ESTE NORMALĂ! Este diferită de cum e în alte țări datorită psihologiei poporului suedez care e natural individualist și respectă recomandările.
Circa 52% dintre suedezi locuiesc singuri! Bunicii nu locuiesc împreuna cu nepoții și, în general, nu se îngrijesc de ei. Ieri, un medic suedez nu a vrut să urce in lift cu mine, chiar dacă respectam regula de stat spate la spate. Mi-a spus ca după ce a văzut în repartul de terapie intensivă nu vrea să ia nici un risc!
Oamenii, în general, nu se mai întâlnesc social, păstrează distanța, lucrează de acasă, nu se mai fac conferințe, petreceri sau spectacole cu mai mult de 50 de spectatori, se evită transportul in comun și călătoriile neesențiale. Aceste măsuri stricte de izolare au fost recomandate săptămâna trecută pentru 6,5 dintre cele 10 milioane de locuitori.
Vouă vi se pare o “viață normală”? Mie nu. Dar nu mă lamentez, mă conformez fiindcă eu vreau să fiu o parte din soluție nu o cauză a problemei.
Asta fac 80% dintre suedezi. De aceea nu avem lockdown, fiindca noi ne autoizolam singuri și facem ce ni se spune, cu toate pro- si contra acestui mod de trai și de a reacționa.
Acest mod de a ajunge la conses și de a acționa unitar este specific poporului suedez. Iar strategia suedeza a ținut cont de psihologia poporului suedez si s-a pliat pe ea.
De aceea strategia suedeza NU SE POATE APLICA COPY-PASTE ÎN ALTE ȚĂRI! Fiecare țară trebuie să își croiască individual strategia. Putem însă învăța din greșelile și din lucrurile bune care s-au întâmplat în Suedia. Asta da!
“Modelul suedez” nu e să trăiești normal și să te infectezi la liber!
“Modelul suedez” e ca fiecare individ să adopte un comportament responsabil și să ajute la combaterea răspândirii epidemiei!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News