"Acum și așa se încheie o etapă din viață. Aproape 19 ani îndesați în două bagaje de cală și un rucsac în spate plin cu entuziasm și amintiri. E un clișeu pe care îl vedem des la Otopeni. Nu sunt singurul, nu voi fi nici ultimul, care își conduce copilul la aeroport, cu mers împleticit de parcă pășești într-o sală de operație. Sunt clipele acelea când oricine ai fi, bogat, sărac, gras, slab, chel sau fotomodel, tot mic și puțin ești, la trup și în suflet. Te simți neputincios și abia reușești să îngaimi trei vorbe, cu fălcile strânse de patentul durerii, iar șampania succesului pe care ai băut-o cu ceva timp în urmă, la vremea mailului victorios, îți vine ca un reflux gastro esofagian, acră precum zeama de varză.
De ce ne pleacă copii din țară? În niciun caz pentru că nu ar iubi-o! Cred însă că generația care n-a avut cheie de gât e mai pragmatică și își vede altfel viitorul. Pentru tinerii care vor mai mult, calitatea vieții nu înseamnă să ai o casă și o mașină, un job decent spre bun, care să-ți permită să pleci, câte o saptămână-două pe an, la munte și mare. ori poate în tradiționalul Thassos, și să-ți cumperi niște haine de etichetă! Adesea așteptând reducerile...
În mintea lor, și sunt perfect de acord, asta se numește suficiență! Adică dușmanul evoluției, inamicul progresului. Obiectivele sunt mult mai mari, posibil potențate și de visele noastre frânte într-o relație năbădăioasă cu țara în care ne-am născut și de care ne-am legat emoțional, crezând că din bula noastră firavă o putem impinge înainte.
Ei n-au nici frici, nici remușcări, nici timp să mai aștepte revoluția bunului simț. Și nici chef de lamentări! Exodul lor e exodul încrederii, nu al speranței. Nu pleacă pentru că poate le va fi mai bine, ci pleacă convinși că vor fi foarte bine.
Trist, dar asumat, în spate rămânem noi, părinți reduși brusc la tăcerea realității și priponiți într-un amalgam de gânduri, suspine și întrebări, conștienți că vom umbla mult timp purtând nodul bine ancorat în gât. Să nu mai zic de bunicii nevoiți, la vârsta senioratului, să învețe să buchisească pe Facebook și WhatsApp, ca să vadă și să audă ce mai fac nepoții de peste mări și țări. Evident, totul scufundat într-un ocean de lacrimi.
Cam asta am avut de spus, azi 25 iulie 2020, ziua în care numărul tinerilor care au lăsat România în urmă a devenit plus 1. Cu un ochi râd, cu celălalt plâng! Singapore, probabil cel mai frumos oraș al lumii, nu mi s-a părut niciodată atât de hain. Cu siguranță însă, de mâine voi gândi altfel! Pentru că, în caz contrar, ar însemna că am trait degeaba până acum.
Închei cu discuția pe care am avut-o acum doi ani, când ideea plecării la studii în străinătate a devenit obiectiv. Eu: Și, ce vrei să faci pe acolo? El: Inteligență artificială! Eu: Hmm (Wtf is this??? ????), aha, e bine, dar de ce așa ceva? El: Păi cu asta naturală ne-am lămurit. Touche!
Succes David Anghel -#YALE Nus University Singapore!" este mesajul lui Iulia Anghel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
