METODA prin care INTERLOPII ROMÂNI se întorceau BOGAȚI din vacanțele din Europa. Victime din ȘAPTE țări

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Procurorii DIICOT Piteşti şi poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate efectuează, astăzi, 27 de percheziţii în Bucureşti şi cinci judeţe într-un dosar privind fraude cu carduri bancare, un jandarm fiind agresat de suspecţi în timpul unei descinderi din Argeş.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, descinderile au loc în Argeş, Constanţa, Gorj, Buzău şi Ilfov, precum şi în Capitală, fiind vizaţi 24 de suspecţi constituiţi în patru grupări, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, fraudă informatică în formă continuată şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

„În cauză s-a reţinut faptul că suspecţii au confecţionat dispozitive de copiere a datelor cardurilor bancare pe care intenţionau să le monteze la ATM-uri amplasate în afara României, în spaţiul UE, pentru a copia datele stocate pe banda magnetică a cardurilor bancare în scopul contrafacerii unor astfel de carduri. Astfel, membrii grupurilor au montat dispozitive de copiere a datelor stocate pe banda magnetică a cardurilor de alimentare cu combustibil la terminale de plată amplasate în străinătate, creând clone ale unor carduri autentice pe care le-au folosit la staţii PECO din România, unde au alimentat în mod fraudulos, în interesul altor persoane, combustibil diesel în valoare de aproximativ 50.000 de euro”, se arată în comunicat.

 

Mergeau în sejururi de o săptămână

 

Membrii acestor grupări sunt bănuiţi că ar fi clonat carduri bancare şi de carburant în ţări membre ale Uniunii Europene, folosind datele astfel obţinute în alte state, tot pentru a retrage bani şi a cumpăra carburanţi. În cursul percheziţiilor, ei ar fi atacat un jandarm.

Potrivit primelor informaţii, membrii grupării mergeau în sejururi de o săptămână prin Taiwan, Hong Kong sau Republica Dominicană în cursul cărora folsoeau cardurile clonate pentru a retrage banii. Ca să nu aibă probleme la trecerea frontierei, îi trimiteau apoi în ţară prin servicii de transfer de bani.

Au fost păgubite 25 de persoane vătămate din Suedia, Finlanda, Olanda, Italia, Danemarca, Belgia și Estonia.

20 de mandate de aducere vor fi puse în executare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel