Mexic. O româncă a ucis un tânăr și l-a băgat într-un sac. Prinsă când încerca să scape de cadavru

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Mexic. O româncă a ucis un tânăr și l-a băgat într-un sac. Prinsă când încerca să scape de cadavru
Mexic. O româncă a ucis un tânăr și l-a băgat într-un sac. Prinsă când încerca să scape de cadavru

Roxana N., o româncă stabilită în Mexic, a fost arestată sub acuzația de crimă.

Publicitate

Roxana a fost capturată atunci când ar fi încercat să scape de cadavrul unui bărbat, pe care l-a ascuns într-un sac.

Procuratura Generală a statului Mexic a indicat faptul că Roxana este responsabilă pentru uciderea unui tânăr. După examinarea probelor colectate și furnizate de Reprezentanța Socială, un judecător a decis să inițieze un proces legal împotriva româncei, stabilind o perioadă de două luni pentru închiderea anchetei complementare și o măsură preventivă de detenție.

Polițiștii au găsit-o în momentul în care a încercat să scape de cadavrul bărbatului pe care îl avea într-un sac și l-a târât pe strada Organillero, în cartierul Benito Juárez.

 

Din aceste investigații, s-a stabilit că, pe 8 mai, atât victima, cât și femeia au consumat băuturi alcoolice în interiorul unei locuințe situate pe strada menționată mai sus și unde Roxana îl asfixiase pe tânăr și apoi îl ascunsese într-un sac.

Acum românca va fi judecată și dacă este găsită vinovată va sta ani grei după gratii.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel