UPDATE 15.25:
Cele 17 persoane aflate în microbuz s-au autoevacuat, iar dintre acestea, o tânără a suferit o lovitură la mână, necesitând acordarea primului ajutor medical.
Niciunul dintre pasageri nu a necesitat spitalizare, fiind toți preluați de către un alt microbuz pentru a continua călătoria către destinație. Echipajele Poliției Rutiere au efectuat primele investigații la fața locului, și cu toate acestea, se va deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în scopul stabilirii circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul.
Este foarte probabil ca răsturnarea microbuzului să fie rezultatul combinat al unor factori precum carosabilul alunecos, viteza neadaptată și vântul puternic.
Știre inițială:
Din cauza rafalelor de vânt extrem de puternice, un microbuz în care se aflau 17 persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, potrivit unui anunț făcut de Prefectura Galați cu scurt timp în urmă.
La locul incidentului s-au deplasat echipe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și de la poliția rutieră.
Ninsoare în România. Se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri din 12 judeţe
Conform informațiilor inițiale, pasagerii din microbuz se află într-o stare generală bună, o singură persoană menționând că resimte dureri la o mână, potrrivit Antena 3 CNN.
În prezent, circulația pe toate drumurile din nordul județului se desfășoară în condiții de iarnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News