Publicitate
Accidentul a avut loc joi seară între localitățile Bologa și Poieni, județul Cluj, între un TIR și un microbuz.
„La fața locului acționează o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ. Nu s-a impus activarea planului roșu de intervenție”, a transmis ISU Cluj.
Potrivit IPJ Cluj, în microbuz erau șase ocupanți.
Două persoane au murit
„Conform primelor verificări s-a constatat că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea autovehiculul înspre municipiul Oradea, după un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor+semiremorcă), condus din sensul opus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Gorj. Momentan, traficul rutier a fost întrerupt pe ambele sensuri. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a informat Poliția Cluj.
Una dintre victime a fost găsită de medici în stop cardio-respirator. Au fost aplicate manevrele de resuscitare, dar din nefericire s-a constatat decesul. Un al doilea rănit a intrat și el în stop cardio-respirator, înainte de a fi transportat la spital. Din păcate, medicii n-au putut să-l salveze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News