Potrivit unui mesaj transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor, accidentul s-a petrecut la ora 13.20.
Este vorba despre un impact între un autoturism şi un microbuz de transport persoane.
„Echipajul de descarcerare a acţionat pentru evacuarea unui copil rămas captiv în autoturismul avariat, acesta aflându-se în stop cardio-respirator. Echipajele medicale şi pompierii militari paramedici evaluează victimele şi le acordă îngrijirile necesare, iar în cazul copilului se efectuează manevre de resuscitare”, a anunţat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU, potrivit ebihoreanul.ro.
Pentru salvarea victimelor, la faţa locului s-au deplasat de urgenţă patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare şi cu o ambulanţă SMURD B2, precum şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi două echipaje ale SAJ, arată ISU.
FOTO: ebihoreanul.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News