Potrivit centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române accidentul a avut loc pe DN 56, în localitatea Basarabi, județul Dolj.
Șoferul microbuzului în care se aflau șase bulgari a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autocamion staționat.
În urma impactului au murit două persoane, iar celelalte patru au suferit diferite leziuni, fiind transportate la spital.
Circulația rutieră pe DN 56 se desfășoară pe un singur fir, alternativ, iar polițiștii dirijează circulația. Traficul vehiculelor de mare tonaj este oprit.
Un copil, printre victime accidentului din Basarabi
„La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că un bărbat de 42 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 56, în localitatea Basarabi, în care se mai aflau alte 5 persoane, toți cetățeni bulgari, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autocamion staționat.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și un alt bărbat au decedat, iar alte patru persoane printre care un minor de 4 ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital", au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News