Mihnea Costoiu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Magistrații Instanței Supreme au decis, joi, condamnarea lui Mihnea Costoiu, fost secretar de stat și Ministru al Educației, în dosarul în care era acuzat de abuz în serviciu.

Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Mihnea Costoiu a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Instanța a deciis suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte mai multe măsuri dispuse de instanță, între care și faptul că va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Administrația Domeniului Public București - Sector 1 sau Arhiepiscopia Bucureştilor, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Decizia ÎCCJ nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, a fost trimis în judecată în martie 2018 de către DNA, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

„În perioada martie – septembrie 2009, inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin, în calitatea menţionată, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundaţia “Dinu Pescariu” un act adiţional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (R.A.-A.P.P.S.). Actul adiţional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului.

Mai mult, acest document a fost încheiat în condiţiile în care Ministerul Educaţiei Naţionale intentase proces Fundaţiei „Dinu Pescariu” pentru rezilierea contractului, proces care, în perioada respectivă, se afla în curs de judecată (terenurile şi construcţiile aferente Bazei Cutezătorii fuseseră trecute în domeniul public al statului prin Hotărârea de Guvern nr. 160/2005).

Situaţia creată prin semnarea actului adiţional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educaţiei Naţionale solicitase încetarea contractului de locaţiune.

Prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educaţiei Naţionale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662,8 euro reprezentând diferenţa dintre valoarea reală de piaţă a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) şi suma efectiv plătită de Fundaţia “Dinu Pescariu” de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018)”, au precizat procurorii la acel moment.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel