MII de MINORE ROMÂNCE, marfă pe piața de prostituție din Europa. Multe sunt păcălite și constrânse să își vândă trupul

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

„Am trecut fără probleme frontiera, deși eram minoră și părinții habar nu aveau că părăsesc România”, așa sună declarația mai multor tinere care au ajuns victime ale rețelelor de trafic de carne vie.

Multe sunt minore, păcălite și constrânse să își vândă trupul peste hotare.

Ocupăm locuri codașe în Europa în statisticile privind veniturile, condiţiile de trai şi combaterea corupţiei, în schimb suntem pe primul loc într-un top extrem de dureros, care şochează continentul: traficul de carne vie.

7 din 10 tinere care ajung să fie exploatate în toată Europa de reţele transfrontaliere bine organizate provin din România! Asta arată cel mai recent raport al Eurojust şi Europol, în care se precizează clar că două treimi dintre victimele traficului de persoane înregistrat în ţările Uniunii sunt fete livrate de la noi din ţară. Aparent, îşi vând corpul pentru că aşa vor. Dar nu e voinţa lor, ci a celor care le exploatează şi le terorizează. Doar filmate pe ascuns îşi povestesc calvarul.

 

Fetele sunt doar o marfă pe o piaţă neagră de sute de milioane de euro

 

"Nu ai curajul să vorbeşti cu nimeni, acolo, te simţi a nimănui şi chiar dacă tu râzi, râzi ca să te vadă clienţii!"

E vorba de un control bazat de bătaie, dar şi pe multe constrângeri emoţionale şi psihologice.

"Mi-a luat banii, m-a violat şi m-a lăsat într-o pădure."

Iar fetele sunt doar o marfă pe o piaţă neagră de sute de milioane de euro. Reţelele de carne vie româneşti au devenit cele mai prolifice din Europa.

"Merită toţi puşcărie! Am denunţat şi eu aici pe unul, aici, pe stradă, am fost şi în România, ăla a mai fost denunţat în ţara de alte 8 fete!"

 

Tot mai multe dintre victimele acestor reţele sunt minore

 

Cel mai grav este că tot mai multe dintre victimele acestor reţele sunt minore, copile păcălite să plece pe un drum de pe care cu greu mai pot ieşi.

„Pentru mine a fost ca un monstru care mi-a răpit copilăria. Odată ce ajungi aici nu îţi cere dacă vrei să faci sau nu, sare direct la pumni, bătaie, ca să te facă, de frică, să o faci!"

„Ai plecat fără niciun euro în buzunar.
Da!
Cum te gândeai că vei supravieţui acolo?
Pentru că aveam încredere în ea! Asta a fost ideea! Seara a venit la mine şi a doua zi am mers şi am scos biletul!"

 

„Eu cât am fost minoră aici am ieşit prima şi prima oară cu documente false”

 

Nivelul scăzut de trăi în multe zone de la noi face racolarea adolescentelor foarte uşoară. Uimitor este însă cât de uşor sunt aceste tinere trecute peste graniţă, deşi nu sunt majore şi nu au accordul părinţilor.

"Până nu am făcut 18 ani nu am arătat niciun document! Eu nu am trecut nici pitită, nu eram ascunsă, eram la vederea personalului din vamă. De la noi din România şi un copil de un an dacă vrei să îl treci vama îl treci! Pentru 200-300 de euro! Foarte simplu. Tu eşti un astfel de caz? Da! "

Prostituată: "Eu cât am fost minoră aici am ieşit prima şi prima oară cu documente false, cu fotocopie falsă! Eram minoră nu ştiam şi am stat 4 ani aşa, până am făcut 18 ani!"

Știrile PRO TV și emisiunea "România, te iubesc" demarează campania "Oameni de vânzare" - o serie de reportaje cutremurătoare despre un fenomen dureros, care nu ne face deloc onoare - suntem campioni europeni la traficul de persoane.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel