Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 3.400 comprimate ce conțineau în prospect specificația Covid-19.
Despre aceste pastile există suspiciunea că sunt contrafăcute.
Comprimatele au ajuns la Vama Giurgiu, pentru a fi introduse în țară cu un camion, condus de un cetățean bulgar, care nu avea autorizațiile necesare pentru un astfel de transport
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au controlat camionul bulgarului, care era încărcat cu diverse mărfuri de la o societate comercială din Bulgaria pentru o societate comercială din România.
"La controlul efectuat asupra autocamionului, în interiorul semiremorcii, a fost descoperită cantitatea de 3.490 comprimate, ce conțin în prospect specificația Covid-19, în valoare de aproximativ 8.500 de lei, despre care există suspiciunea rezonabilă că sunt contrafăcute, pentru care șoferul nu deținea autorizațiile necesare”, anunță Poliția de Frontieră, potrivit Mediafax.
Șoferul nu știa nimic despre mărfurile transportate
De asemenea, a fost descoperit un număr de 30 articole încălțăminte și 6.500 huse auto inscripționate cu mărci protejate, și acestea, cel mai probabil, contrafăcute.
În cadrul cercetărilor, făcute de polițiștii de frontieră, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, s-a stabilit că șoferul, cetățean bulgar în vârstă de 68 ani, nu știa despre mărfurile transportate.
Întreaga cantitate de bunuri, în valoare de aproximativ 212.500 lei, a fost ridicată de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - I.P.J. Giurgiu, care face cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, iar la finalizare vor fi dispuse măsurile legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News