Anchetatorii spun este prima condamnare în Italiei pentru trafic de muncitori care implică cetățeni europeni.
Lucian Milea, 41 de ani, a fost condamnat săptămâna trecută pentru administrarea unei reţele de trafic care a recrutat zeci de femei din România pentru muncă în agricultură, obligate ulterior și să se prostitueze la fermele din Ragusa, Sicilia.
Ragusa este una dintre cele mai mari zone producătoare de fructe și legume din Italia, produse care sunt apoi exportate în țări din UE, inclusiv în Marea Britanie.
Păcălite şi forţate să se prostitueze
Instanţa a aflat de condiţiile inumane în care trăiau femeile, în clădirile din ferme, fără încălzire, fără salariu, li se dădea numai mâncare mucegăită, apoi erau bătute și obligate să facă sex cu angajatorii lor și cu alți bărbați.
Două femei române au fost condamnate alături de Milea pentru că au ajutat și au comis proxenetism cu minore. Procesul altor trei cetăţeni români acuzați de trafic de persoane este în desfășurare.
Doisprezece femei care au fost traficate din România în Italia au asistat poliția la investigațiile lor. Avocata lor, Liliana Battaglia, le-a felicitat curajul și a spus că acest caz a expus sclavagismul modern în centrul producției agricole a Italiei.
„Femeile au fost convinse să se mute în Italia cu promisiunea unui loc de muncă decent și a spațiului de locuit comun cu colege românce”, a spus ea. „Când au ajuns aici la Ragusa și au aflat că au fost înșelate, era prea târziu. Au fost nevoite să muncească în fiecare zi și să se prostitueze. Au fost violate de către membrii bandei și tot ce au câștigat s-au dus către agresorii lor. Au fost înrobite în adevăratul sens al cuvântului.”
Condiţii inumane de trai
Lina Trovato, procurorul din Catania care a condus ancheta, a declarat pentru the Guardian: „Lucrul care m-a lovit cel mai mult a fost faptul că aceste femei nici măcar nu erau conștiente de condițiile nefaste în care erau nevoite să trăiască. Este un element tipic în aceste tipuri de crime. Oamenii nici nu știu că au drepturi și nici nu își dau seama că sunt victime ale unei nedreptăți."
Poliția spune că ancheta care a dus la arestarea și condamnarea lui Milea a fost demarată după ce the Guardian a dezvăluit în martie 2017 că până la 5.000 de femei române au fost exploatate și abuzate în fermele din Ragusa.
Mai multe femei au vorbit apoi pentru publicaţie despre faptul că au fost forțate să întreţină relații sexuale cu proprietarii de ferme, amenințate cu arme și făcute să lucreze la schimburi de 12 ore pe câmpuri cu căldură extremă, fără apă, unde au fost supuse hărțuirii sexuale și amenințărilor. De asemenea, acestea s-au plâns de neplata salariilor și de a faptul că au fost obligate să trăiască în condiții degradante și nesanitare în clădiri izolate.
Cerere tot mai mare de avorturi din partea femeilor românce, în Sicilia
Ancheta The Guardian a constatat, de asemenea, că a existat o creștere dramatică a numărului de femei române care căutau avorturi în Sicilia. Femeile românești constituie 4% din populația de sex feminin din provincia Ragusa, dar conform autorității locale de sănătate reprezintă 20% din toate avorturile înregistrate. Profesioniștii medicali care tratează femei române care doresc avorturi au declarat pentru site-ul britanic că ei credeau că este legat de exploatarea sexuală sistemică.
După publicarea anchetei, o delegație de miniștri români a călătorit în Sicilia pentru a se întâlni cu politicienii locali, iar guvernul român a fost de acord să colaboreze cu autoritățile italiene pentru a încerca să oprească abuzul.
Autorităţile iau atitudine în faţa sclaviei moderne
În septembrie 2017, comisarul de poliție din Ragusa, Antonino Ciavola, a înființat o comisie de lucru pentru a investiga abuzul lucrătorilor migranți din fermele din Ragusa. O serie de raiduri ale poliției au găsit sute de migranți, inclusiv femei române, fiind exploatate. Un an mai târziu, poliția a făcut o serie de arestări și a spus că a găsit o reţea organizată de trafic de persoane care funcționează între România și Italia.
„Am descoperit că femeile erau recrutate în România și li s-au promis oportunități de muncă bune în Sicilia. Dar toate au sfârșit ca sclave”, a spus Ciavola pentru The Guardian în momentul arestărilor. „Este greu să ne imaginăm cum o ființă umană este capabilă să facă asta alteia. Trebuie să oprim acest lucru și trebuie să le eliberam pe aceste femei.”
Massimo Scribano, președintele Proxima, un ONG care protejează victimele violenței și exploatării muncii în Sicilia, a declarat că aceste condamnări au fost un moment reper în lupta pentru a pune capăt exploatării forței de muncă în sectorul agricol din Italia.
„Suntem foarte mulțumiți de acest verdict”, a spus el. „Raportăm aceste crime împotriva femeilor de ani buni. Poate că acum a venit momentul să investigăm întreprinderile care au fost complice în a beneficia de munca acestor femei care au fost nevoite să facă sclavie.”
Exporturile italiene de fructe și legume proaspete valorează 366 milioane EUR pe an. O mare parte din acest produs este cultivat în cele 5.000 de ferme din provincia Ragusa.
Mii de românce plecate la muncă în Sicilia
Numărul femeilor române care călătoresc la muncă în Sicilia a crescut dramatic în ultimul deceniu. Conform cifrelor oficiale, 36 de femei românești lucrau în provincia Ragusa în 2006; în ultimii ani numărul a ajuns la peste 5.000.
„De câțiva ani, a existat o mișcare constantă a migranților către granițele italiene și europene. Ei pleacă din țările lor de origine din cauza conflictului, tulburărilor sociopolitice și lipsei de oportunități economice”, a declarat Giuseppe Giliberti, un comisar adjunct de poliție.
„Refugiații și migranții economici sunt deosebit de vulnerabili la exploatare și traficul de persoane. Cei care nu au acces la protecția internațională sunt adesea prinși în situații de exploatare.”
În procesele curente nu sunt implicați italieni sau întreprinderi italiene. Investigațiile sunt încă în desfășurare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News