Militanţi de extremă-stânga, suspectaţi că pregăteau acţiuni violente, arestaţi preventiv în Franţa

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Şapte militanţi de extremă-stânga care pregăteau acţiuni violente împotriva agenţilor forţelor de ordine sunt investigaţi de Parchetul antiterorist din Franţa, afirmă surse din cadrul comisiei de anchetă citate de postul BFMTV.

Nouă suspecţi au fost reţinuţi marţi în cursul unor descinderi efectuate la periferia Parisului, în oraşul Toulouse şi în Dordogne, în cadrul unei investigaţii a Direcţiei Generale pentru Securitate Internă (DGSI). Şapte indivizi sunt investigaţi de Parchetul Naţional Antiterorist. Doi suspecţi au fost eliberaţi.

Indivizii sunt suspectaţi că fac parte dintr-un grup ilegal de extremă-stânga care ar pregăti acţiuni violente. În cursul percheziţiilor, au fost depistate arme şi substanţe care pot fi utilizate pentru fabricarea unor dispozitive explozive.

Anchetatorii suspectează că militanţii de extremă-stânga pregăteau atacuri împotriva agenţilor forţelor de ordine, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel