Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, precizări despre ajutorul financiar de 700 de lei

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr.74/2022 se acordă o singură dată, în luna iulie, acelor beneficiari ai căror venituri lunare cumulate sunt mai mici de 2.000 de lei, precizează Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, într-un comunicat postat miercuri pe pagina sa de Facebook.

Publicitate

Conform sursei citate, pentru acordarea acestui ajutor sunt luate în calcul unele categorii de venituri, respectiv: pensiile din sistemul public de pensii şi din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022, precum şi venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, sunt luate în calcul veniturile din indemnizaţia socială pentru pensionari, veniturile din salarii şi asimilate salariilor, realizate în luna aprilie 2022.

Reprezentanţii Ministerului Muncii precizează că ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, în cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaş, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaş în parte.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, precizări despre ajutorul financiar de 700 de lei



Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracţiuni din luna iulie 2022.

La stabilirea plafonului de 2.000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie.

Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptăţite care au domiciliul în România, nu şi celor care au locul de şedere/reşedinţa obişnuită în străinătate.

Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat. De asemenea, ajutorul financiar nu intră în calculul contribuţiei băneşti individuale în vederea obţinerii unui bilet de tratament balnear şi nu este supus executării silite, potrivit Agerpres.

Ajutorul de 700 lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 lei/lună

 

Guvernul a aprobat, joia trecută, Ordonanţa de Urgenţă ce prevede acordarea unui ajutor de 700 lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 lei/lună, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.

"Am adoptat, astăzi, Ordonanţa de Urgenţă care prevede acordarea unui ajutor de 700 de lei pensionarilor din sistemul public şi militar care au venituri mai mici de 2.000 lei/lună. Măsura face parte din Pachetul Sprijin pentru România, care mai prevede, printre altele, şi acordarea de vouchere electronice în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, adică de patru ori în acest an, persoanelor cu venituri mici", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Miercuri a început procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental "Sprijin pentru România". Tichetele au o valoare nominală de 250 lei, sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie şi fac parte din cea mai importantă iniţiativă de acest gen derulată până acum din perspectiva numărului de beneficiari.

Potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi tichete pentru achiziţia de produse alimentare în valoare de 3,1 miliarde de lei.

Pe lista celor peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale, conform OUG nr.63/2002, se află: pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei; familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei; familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel