Ministerul Sănătății, anunț despre primul pacient român infectat cu coronavirus. S-a întâmplat azi-noapte

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Primul român infectat cu noul coronavirus a fost dus, în noaptea de miercuri spre joi, la Institutul Matei Balș din Capitală. Acesta a fost transportat de un echipaj SMURD, care a ajuns joi dimineața la București.

„Transportul s-a desfășurat în condiții normale pentru astfel de situații și nu a reprezentat niciun pericol pentru pacient, personalul medical sau alte persoane. Bărbatul care a contactat virusul a fost transportat cu o autospecială SMURD din cadrul ISU Dolj dotată corespunzător și având condiții de izolare totală a pacientului. De asemenea, pe timpul transportului, pacientul a fost asistat, pe lângă personalul medical, de un echipaj specializat în intervenții de tip CBRN (situații de contaminare chimică, biologică, radiologică sau nucleară)”, au transmis, joi dimineață, reprezentanții Ministerului Sănătății.

Potrivit acestora, bărbatul va rămâne la Institutul Matei Balș izolat complet de restul pacienților. Medicii au stabilit deja o schemă de tratament, iar starea sa este bună, neavând simptome specifice, mai spune Ministerul Sănătății.

Autoritățile au anunțat miercuri seara că pacientul diagnosticat cu noul coronavirus este un bărbat dintr-o comună din Gorj, care este, în prezent, în stare bună și nu are simptome de boală. Acesta fusese izolat și supravegheat în ultimele două zile, au anunțat autoritățile. Familia bărbatului, formată din șapte persoane, a fost pusă în carantină.

„În urma testării făcute persoanelor din județul Gorj care au întrat în legătură cu cetățeanul italian din Rimini am descoperit primul caz de infectare cu coronavirus. Este vorba de o persoană total asimptomatică. Mai avem în lucru 33 de teste din acea zonă și vă vom confirma rezultatele imediat ce va fi posibil. (..) Este un contact direct al italianului”, a spus Victor Costache, ministrul Sănătății.

Primarul comunei Prigoria, din județul Gorj, Iuliana Iliescu, a declarat, miercuri seara, pentru MEDIAFAX, că pacientul confirmat cu noul coronavirus locuiește cu bunicii și părinții în satul Dobrana și lucra la un restaurant unde patron era italianul venit la rude în România, numit de ministrul Sănătății „pacientul zero”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel