Potrivit unui comunicat al MS, pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spaţiu închis, fie din cadrul unei instituţii publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât şi celorlalte categorii de persoane: vizitatori, clienţi, consumatori.
De asemenea, în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măştii de protecţie i se poate interzice intrarea în spaţiul închis.
Măsurarea temperaturii care se va realiza cu termometrul noncontact
MS menţionează că la măsurarea temperaturii care se va realiza cu termometrul noncontact se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului.
Mai mult, în cazul în care temperatura depăşeşte 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus.
„În cazul spaţiilor comerciale, nu se aplică obligaţia ca un client să fie însoţit de o persoană din sediu”, afirmă sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News