Ministerul Sănătăţii: 1.602 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Ministerul Sănătăţii: 1.602 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore
Ministerul Sănătăţii: 1.602 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore

Un număr de 1.602 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 465 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 25.000 de teste, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 8.536 teste RT-PCR (4.668 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.868 la cerere) şi 16.826 teste rapide antigenice.

Conform Ministerului Sănătăţii, 172 dintre cazurile noi din ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

În total, până miercuri, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.877.544 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 147 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.886.890 teste RT-PCR şi 9.509.549 teste rapide antigenice. 

 

36 de decese la pacienţi cu COVID-19 în ultimele 24 de ore

 

Un număr de 36 de decese la pacienţi cu COVID-19, 22 bărbaţi şi 14 femei, au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care nouă anterioare intervalului de referinţă, a informat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.

Dintre cele 36 decese, unul este la categoria de vârstă 40 - 49 de ani, două la categoria de vârstă 50 - 59 de ani, 13 la categoria de vârstă 60 - 69 de ani, şapte la categoria de vârstă 70 - 79 de ani şi 13 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele s-au înregistrat la pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Din totalul de 36 pacienţi decedaţi, 29 au fost nevaccinaţi şi şapte vaccinaţi anti-COVID. Unul dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat avea vârsta între 50 - 59 de ani, unul între 60 - 69 de ani, trei 70 - 79 de ani, iar doi peste 80 de ani.

Până în prezent, 65.285 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel