Ministerul Sănătăţii: Cazurile noi de COVID-19 s-au dublat faţă de ziua precedentă

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Ministerul Sănătăţii: Cazurile noi de COVID-19 s-au dublat faţă de ziua precedentă
Ministerul Sănătăţii: Cazurile noi de COVID-19 s-au dublat faţă de ziua precedentă

Un număr de 4.046 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 2.141 mai multe faţă de ziua anterioară, a anunţat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

Conform sursei citate, 830 dintre cazurile noi înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.

Cele mai multe cazuri noi de COVID sunt în Bucureşti - 444 şi în judeţele Cluj - 318, Timiş - 291, Braşov - 198 şi Iaşi - 160.

Cea mai mare incidenţă se menţine în judeţul Cluj (4,22), urmat de Timiş (3,63) şi Bucureşti (3,57)

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.384 de teste RT-PCR (2.852 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.532 la cerere) şi 18.638 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.421.988 teste RT-PCR şi 11.222.009 teste rapide antigenice.

În total, pe teritoriul României au fost înregistrate, până în prezent, 3.216.257 cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.

Distinct de cazurile noi, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 187 persoane au fost reconfirmate pozitiv, conform Agerpres.

 

 34 de decese la pacienţi cu COVID în ultimele 24 de ore; 219 de persoane - la ATI

 

Un număr de 2.717 persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 219 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

La ATI sunt trataţi 219 de pacienţi, dintre care 181 sunt nevaccinaţi anti-COVID-19.

Din totalul pacienţilor internaţi, 351 sunt minori, 348 fiind internaţi în secţii, cu 30 mai puţini faţă de ziua anterioară, şi trei la ATI, la fel ca în ziua precedentă.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 34 de decese în rândul pacienţilor cu COVID (18 bărbaţi şi 16 femei)

Dintre cele 34 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, patru la categoria de vârstă 50-59 de ani, patru la categoria de vârstă 60-69 de ani, nouă la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 16 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 27 dintre ei erau nevaccinaţi. De la începutul pandemiei şi până în prezent, 66.673 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat în România. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel