Ministru: „FRANȚA este omul BOLNAV al Europei”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Franţa este „omul bolnav al Europei” şi problemele sale cauzează turbulenţe pentru Uniunea Europeană, a afirmat astăzi ministrul de externe polonez Jacek Czaputowicz, care a evocat mişcarea 'vestelor galbene' şi recentul atentat jihadist de la Strasbourg soldat cu cinci morţi, printre care un polonez, transmite AFP.

„Franţa este omul bolnav al Europei, ea trage Europa în jos, în timp ce Polonia este un punct luminos”, a declarat Jacek Czaputowicz pentru canalul de televiziune Polsat News.

Relaţiile dintre Franţa şi Polonia s-au răcit după sosirea la putere a conservatorilor la Varşovia, în 2015.

„Atacul terorist demonstrează că ceva nu merge în Franţa, protestele din cursul ultimelor săptămâni, retragerea reformei statului de către preşedintele Macron - este trist. Dacă, în acelaşi timp, i se dau lecţii Poloniei, există ceva care chiar nu merge. (Francezii) Trebuie să-şi pună ordine în propria ţară”, a spus Czaputowicz.

Atentatul comis marţi la târgul de Crăciun din Strasbourg de către Cherif Chekatt, ucis ulterior de către poliţia franceză, s-a soldat cu cinci morţi, printre care şi un polonez în vârstă de 36 de ani.

Citește și Atac armat la Strasbourg. BILANȚ OFICIAL: 3 persoane ucise și 12 rănite

„Cred că există o ameninţare puternică pentru statul de drept în Franţa, în sensul respectării criteriilor privind deficitul finanţelor publice”, a adăugat oficialul polonez.

 

CE, procedură de infringement împotriva Poloniei

 

La 2 iulie, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia, în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă, şi le-a acordat autorităţilor poloneze un termen de 30 de zile pentru a răspunde.

După cum justifica la acea vreme Comisia Europeană, schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor, şi în acest fel Polonia nu îşi respectă obligaţiile care îi revin potrivit articolul 19 al Tratatului privind UE, coroborat cu articolul 47 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE.

Polonia este vizată şi de o altă procedură, cea de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, lansată în decembrie de Comisia Europeană în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia.

Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective.

 

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel