Ministru PSD îi dă dreptate Corinei Crețu în scandalul cu Dragnea și Vîlcov

Narcis Popa |
Data publicării:

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, că spitalele regionale ar urma să fie construite pe exerciţiul financiar 2021 - 2027 cu o majorare a procentului de co-finanţare a Uniunii Europene de la 50% la 85%. Pintea merge astfel pe varianta propusă de Corina Crețu deși Liviu Dragnea și consilierul său economic Darius Vîlcov au spus că preferă varianta parteneriatului public privat atât pentru spitale cât și pentru autostrăzi. 

Sorina Pintea a afirmat într-o conferinţă de presă că realizarea spitalelor a fost întârziată pentru că există nişte proceduri care trebuie respectate, nu pentru că nu a vrut Guvernul sau Ministerul Sănătăţii.

"Pe mine mă mâhneşte că anumite comunităţi locale care nu au fost atât de implicate spun că Ministerul Sănătăţii şi Guvernul nu vor. Vrem, o să atragem aceste fonduri şi vom construi aceste spitale, dar cred că trebuie să le construim cu costuri cât mai mici pentru România, dacă există aceste fonduri europene. Eu sper că s-a înţeles exact şi că nu există niciun exerciţiu de imagine", a spus ministrul.

Ea a susţinut că au fost multe discuţii în spaţiul public potrivit cărora România nu este în stare să facă un spital nou, că România nu accesează fonduri europene.

"Un subiect sensibil, care a fost comentat în presă în ultima perioadă, legat de spitalele regionale. Au fost foarte multe discuţii, că România nu este în stare să facă un spital nou, că România nu accesează fonduri europene. Au fost multe discuţii pe baza declaraţiilor pe care le-am făcut şi le susţin. Efectiv, totul a început în august 2017, când Banca Europeană de Investiţii şi-a desemnat consultanţii pentru aceste studii de fezabilitate - trei spitale, Iaşi, Craiova, Cluj. În octombrie 2017, Iaşul este primul care transmite terenul Ministerului Sănătăţii. Pentru că, ştiţi foarte bine, un studiu de fezabilitate nu se poate face dacă nu ai toate elementele. Craiova a fost ultimul, în 2018, în mai. Dar nu pentru că nu ar fi vrut să o facă, ci pentru că s-a decis schimbarea terenului de către consultanţi, sunt consultanţi angajaţi de Banca Europeană de Investiţii, pe banii băncii, nu sunt consultanţi români. Pentru că s-a spus că s-au făcut studii de fezabilitate cu sume mari de către cei din Guvern. Nici vorbă, consultanţii străini au făcut aceste studii de fezabilitate şi estimări", a spus Sorina Pintea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel