Ministrul Bode: Cu 40 miliarde euro punem la punct infrastructura României

Narcis Popa |
Data publicării:

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, a declarat marți că infrastructura din România ar putea fi pusă la punct în termen de 10 ani cu investiții totale în valoare de 40 de miliarde de euro.

„Eu spun că noi am avea nevoie de aproximativ 40 miliarde de euro că să ne punem la punct, în următorii 10 ani, tot ce înseamnă infrastructură feroviară și rutieră. Eu cred că România își permite acest lucru. Dacă nu vom face noi acest lucru, clasa politică, indiferent de culoarea politică, și ne vom așeza la masă, copiii noștri peste 15 ani vor vorbi (tot) despre lipsa infrastructurii moderne în România”, a precizat Bode, la Digi 24.

Acesta a adăugat că CFR SA are la dispoziție 252 de milioane de euro anul acesta pentru achiziția vagoanelor și locomotivelor, dar și pentru reparațiile celor vechi.

„Avem un parc de vagoane și locomotive vechi, condițiile, în multe situații, nu sunt dintre cele pe care ni le dorim, dar în același timp avem la dispoziție 252 milioane de euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare, pe acest exercițiu financiar, să achiziționăm material rulant nou, suntem în procedură, și eu îmi exprim speranța că din actualul exercițiu financiar vom achiziționa vagoane noi, astfel încât condițiile să fie mult îmbunătățite. Sigur, le reparăm și pe celelalte vechi”, a explicat ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel