Publicitate
"Nu este întâmplător că guvernul a fost răsturnat de două forţe politice care îi fac cu ochiul lui Vladimir Putin", a insistat el în declaraţii făcute pentru media locale.
Premierul italian Mario Draghi şi-a prezentat joi demisia în faţa şefului statului, Sergio Mattarella, după ce a pierdut sprijinul a trei partide din cadrul coaliţiei sale de unitate naţională - Mişcarea 5 Stele (M5S), Liga (de extremă dreaptă) a lui Matteo Salvini şi Forza Italia a lui Silvio Berlusconi.
Di Maio: la Moscova se ţin toasturi pentru că lui Putin i-a fost servit capul lui Draghi
Di Maio, care a părăsit recent M5S, partid pe care îl condusese până în ianuarie 2020, a avertizat pe 15 iulie că la Moscova "se ţin toasturi" pentru că lui "Putin i-a fost servit capul lui Draghi".
"Acum şi Europa este mai slabă, aceasta a fost o criză planificată mai de mult de (liderul M5S şi fostul prim-ministru Giuseppe) Conte", a avertizat Di Maio.
Căderea guvernului este "primul act prin care Conte şi Salvini caută să sustragă Italia din alianţele istorice şi să o destabilizeze din punct de vedere economic", a subliniat şeful diplomaţiei italiene, în timp ce ţara se pregăteşte de alegeri anticipate.
Preşedintele Volodimir Zelenski i-a mulţumit lui Draghi pentru susținerea sa
Draghi a fost într-adevăr un susţinător ferm al Kievului de la început. Chiar astăzi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulţumit pentru "sprijinul său neclintit în lupta împotriva agresiunii ruse şi pentru apărarea valorilor europene comune: democraţia şi libertatea", a scris el pe una din reţelele de socializare.
Unul din motivele care au agravat criza politică de la Roma au fost temerile M5S şi ale lui Conte legate de continuarea înarmării rezistenţei ucrainene, în contrast cu voinţa lui Draghi.
Umbra 'filorusă' a planat întotdeauna asupra M5S, iar în 2018 când a intrat la guvernare în coaliţie cu Liga lui Salvini, acestea au semnat un acord prin care promiteau între altele să facă presiuni pentru retragerea sancţiunilor europene împotriva Kremlinului.
"Confirmăm apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică, cu SUA ca partener privilegiat, dar cu o deschidere către Rusia care nu ar trebui înţeleasă drept o ameninţare, ci ca un potenţial partener economic şi comercial din ce în ce mai relevant", notau cele două formaţiuni.
Matteo Salvini ar putea reprezenta un obstacol pentru Ucraina, din cauza admirației sale pentru Putin
Pe de altă parte, este binecunoscută admiraţia lui Salvini pentru Putin, pe care l-a lăudat public în repetate rânduri şi chiar a purtat tricouri cu chipul său.
Salvini avusese intenţia să se deplaseze la Moscova în 29 mai pentru ceea ce el numise o "misiune de pace", dar voiajul a fost suspendat, după criticile aliaţilor săi din guvernul italian, care nu fuseseră informaţi despre planurile sale, relata la vremea respectivă The Guardian. În plus, Ambasada Rusiei în Italia a dezvăluit că ea urma să finanţeze călătoria lui Salvini şi a delegaţiei Ligii la Moscova, cumpărându-le bilete pe un avion Aeroflot, care ar fi zburat spre Moscova prin Istanbul.
Unii jurnalişti italieni au început să investigheze dacă Liga a beneficiat cumva de sprijinul financiar al Moscovei, conform Agerpres.
Cel de-al treilea actor al crizei, Silvio Berlusconi, cunoscut ca prieten al lui Vladimir Putin, şi-a exprimat "dezamăgirea" faţă de liderul rus abia la o lună şi jumătate după declanşarea invaziei Rusiei în Ucraina, aminteşte EFE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News