Ministrul Economiei vrea să construiască primul avion sută la sută românesc

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Cu experiență puțină, dar ambiții mari, ministrul Economiei vrea să construiască primul avion sută la sută românesc.

L-ar folosi pentru turism sau cazuri medicale. Însă, până se împlinește dorința ministrului mai e cale lungă. Industria românească nu reușeste din 2015 să fabrice un avion nou de antrenament, iar companiile internaționale folosesc fabricile noastre doar pentru mentenanță sau piese.

Cam la acest nivel se află industria aeronautică românească, relatează Știrile PRO TV. Instalat de trei luni în funcție, ministrul Economiei are în plan totuși să dezvolte domeniul și vrea să lanseze primul avion 100% românesc.

„De ce să nu venim cu un proiect de țară, să punem la aceeași masă toți jucătorii din industrie și să dezvoltăm un produs românesc? Din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să acopere un segment important în sectorul civil, în domeniul turismului, să-l putem folosi pentru formare”, spune Florin Spătaru, ministrul Economiei.

 

Peste 10 ani nu vom mai avea pe cer niciun avion românesc

 

Ultima dată când s-a discutat despre un avion românesc a fost în 2015. Câteva milioane de euro ar fi primit Institutul Național de Cercetare Aerospațială pentru a construi o varainta noua a IAR Șoim, un avion de antrenament ce trebuia să fie gata și să le înlocuiască pe cele vechi încă din 2018.

„Noi nu ne-am ocupat cu prototipuri și el a existat, problema e că programul industrial nu a continuat. Iar din punctul nostru de vedere este gata. Problema e că a avut proioritate un alt program”, spune Cătălin Nae, director Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli.

Oamenii din industria aeronautică spun că, în acest ritm, peste 10 ani nu vom mai avea pe cer niciun avion românesc.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel