Alături de un alt ciclist paralimpic, Eduard Moescu, Novak este nevoit să intre în "bula sanitară", impusă de organizatorii niponi, cu 14 zile înaintea Jocurilor Paralimpice, în ţara vecină, acolo având posibilitatea să se antreneze atât pentru proba de velodrom, cât şi pentru şosea.
"La Izvorani suntem cei care reprezintă atletismul şi tir cu arcul, judo se află în momentul de faţă în izolare la Cluj-Napoca şi ciclismul în Bulgaria, la Plovdiv. Respectăm regulile impuse de organizatorii Jocurilor Paralimpice de la Tokyo şi avem această perioadă de 14 zile de stat în bula sanitară. Echipa de ciclism se va afla în zona de bulă în Bulgaria, pentru că doar acolo au velodrom şi au şi şosea pentru exersarea tehnicilor lor înainte de a pleca spre Tokyo. Ulterior va trebui să facem un test PCR înainte cu 96 de ore, apoi un alt test cu 72 de ore, înainte de a ajunge în Japonia. Avem cel puţin patru aplicaţii pe care trebuie să le instalăm în telefon şi trebuie să raportăm în fiecare zi starea noastră de sănătate. Cred că avem de respectat aceleaşi reguli ca şi sportivii olimpici, se merge pe aceeaşi linie", a declarat şeful misiunii române, Ciprian Anton.
Întrebat cum comentează prezenţa ministrului Tineretului şi Sportului în delegaţia sportivilor care vor concura în Japonia, Anton a afirmat că Eduard Novak este un exemplu, având în vedere că se află la cea de-a cincea prezenţă la Jocurile Paralimpice.
Ministrul Eduard Novak se antrenează în Bulgaria pentru Jocurile Paralimpice
"Pentru noi este o bucurie imensă, pentru că are experienţa mai multor ediţii ale Jocurilor Paralimpice şi finalizate cumva cu succes. Este un exemplu de voinţă pentru noi. Noi ne încărcăm cumva pozitiv şi nu vreau să sune pompos, dar ne bucurăm şi pentru noi este o onoare să mergem împreună la această competiţie. Chiar dacă noi vom fi cazaţi în Satul Olimpic, iar dânsul va fi la un alt hotel, la o oră distanţă de noi, vom păstra legătura constant, pentru că trebuie să raportăm starea de sănătate şi toate celelalte. În concluzie, ne bucurăm mult că domnul ministru, la vârsta pe care o are acum şi la determinarea pe care o are şi la cât de mult îşi doreşte să schimbe sistemul la noi în ţară, încă este activ şi este alături de noi. Facem o echipă, indiferent că este ministru sau sportiv, suntem reprezentativa României şi nu există diferenţă de titulatură", a afirmat oficialul Comitetului Naţional Paralimpic.
Referitor la intenţia ministrului Novak de a dubla premiile acordate medaliaţilor la Jocurile Olimpice şi Jocurile Paralimpice, Ciprian Anton a spus că acest fapt ar aduce un plus de ambiţie pentru sportivii români.
"Am să vă răspund din punctul de vedere al sportivului de performanţă, pentru că sunt jucător de tenis în scaunul rulant de mai bine de 17 ani, orice venit în plus sau orice imbold din punctul ăsta de vedere ne ambiţionează să vrem mai mult. Eu cred că sportul în general are nevoie de o încurajare mai mare, iar dublarea acestor premii, atât olimpice cât şi paralimpice, nu pot aduce decât tot un plus. Mi-aş dori ca sportul la modul general să fie mult mai bine promovat, pentru că noi suntem unii dintre cei mai buni ambasadori ai României din punctul ăsta de vedere, şi trebuie să împingem spre mai mult. Un alt aspect ar fi că loturile naţionale, ce sportivi avem noi acum, nu că suntem îmbătrâniţi, dar suntem de foarte mult timp în zona asta de performanţă şi îmi e teamă că ne va fi foarte greu să găsim alte persoane care să vină din urmă şi să promovăm sportul la nivel naţional. Şi atunci performanţele noastre nu pot decât să îi ajute pe cei tineri, să fim un exemplu foarte bun pentru ei. Dublarea premiilor nu poate aduce decât o determinare mult mai mare pentru că noi să facem mai multe pentru sportul românesc", a mai spus vicepreşedintele Comitetului Paralimpic Român.
România nu are velodrom
Dacă la sfârşitul secolului XIX, România avea un velodrom modern pentru epoca respectivă, construit din lemn, acum singura construcţie de acest tip, cea din cadrul Complexului Sportiv Dinamo, construită în 1952, este impracticabilă, din cauza stării de degradare avansate.
România a cucerit până acum patru medalii la Jocurile Paralimpice, dintre care trei au fost obţinute de Eduard Novak (44 ani), aur în 2012, la Londra (ciclism - urmărire individuală, categoria C4), argint în 2008 la Beijing (ciclism - contratimp, cat. LC2) şi la Londra în 2012 (ciclism - contratimp, cat. C4), precum şi o medalie de bronz câştigată de Alex Bologa, în 2016, la Rio (judo - cat. 60 kg).
Palmaresul lui Novak cuprinde şi mai multe medalii la Mondialele de paraciclism.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News