„Avem compensare la energie deja un an. Dacă ne uităm 118 a apărut în noiembrie 2021. Avem un an în care economia şi cetăţenii au fost protejaţi. Evident, au apărut modificări, adaptări pe parcurs, că sunt şi jocuri în piaţă. Câteodată râmâi consternat că o piaţă care este cu producători româneşti cum poate să joace banii cetăţenilor şi ai economiei. Dar am intervenit de fiecare dată, avem şi OUG 27, avem 119 care este până în august 2023, spre deosebire de alte ţări, inclusiv Germania, noi am acţionat deja şi vom acţiona în continuare. Preţurile sunt compensate pentru consumatorii casnici, aproape 90% din ei sunt protejaţi, pentru economie avem acele prevederi care privesc anumite domenii cu 100% şi alte domenii cu 85%. Se mai lucrează şi în Parlament la o ajustare.
Din perspectiva banilor, da, sunt bani. Fără FMI. Ne vom împrumuta de pe piaţă, deşi o să avem anul viitor un vârf de plată, necesarul de finanţare va fi în scădere, de la 14% în 2020 îl reducem anul viitor la 9,3% din PIB, dar este un vârf de plată de 80 de miliarde, datorie care trebuie rostogolită, datorie care provine din guvernele anterioare.
Vom avea creştere de pensii, cu siguranţă. A fost anunţată şi rămâne ultima discuţie discuţie de făcut în coaliţie când suntem cu tot bugetul. Nu trebuie să uităm că avem un cuantum suplimentar şi la Apărare, nu trebuie să uităm că avem o serie de elemente de care trebuie ţinut cont în sensul în care creşterea economică se reduce pe anul viitor, dar creşterea de pensii va fi şi va fi mai mare decât prevede legea. Asta pot să spun. Nu o să spun procentul pentru că ştiu că este un întreg debate pe procent”, a declarat Adrian Câciu la Antena 3.
Vezi și
Iohannis, mesaj de ultimă oră despre majorarea pensiilor: Creşterea trebuie să se încadreze în bugetul alocat
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, referitor la procentul de 11% avansat de premierul Nicolae Ciucă pentru majorarea pensiilor, că o astfel de creştere trebuie să se încadreze în bugetul pentru pensii.
„Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt în realitate. Atâta vreme cât pensiile de stat au un anumit buget, creşterea trebuie să se încadreze în acest buget, or datele acestea sunt la Ministerul Finanţelor şi la Guvern. Solicitarea mea către Guvern a fost să creştem pensiile şi salariile şi să nu lăsăm oamenii să poarte singuri povara inflaţiei, dar cu cât se realizează această creştere trebuie să se calculeze la Finanţe şi, la modul mai general, în Guvern”, a spus şeful statului, înaintea primei reuniuni a Comunităţii Politice Europene.
Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că a discutat în partid că procentul cu care se pot majora pensiile nu trebuie să producă un deficit mai mare la buget, iar în acest moment limita de creştere este de aproximativ 11%. Preşedintele Klaus Iohannis participă joi, la Praga, la reuniunea Comunităţii Politice Europene, iar vineri este programată reuniunea informală a Consiliului European, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News