Conform unui comunicat remis, sâmbătă, Agenției MEDIAFAX, ministrul Justiției, alături de secretarul de Stat, Lidia Barac, și de directori din cadrul Ministerului au avut, ieri, 20 decembrie, o întâlnire cu
reprezentanți ai grefierilor.
Întâlnirea a avut loc în contextul protestelor grefierilor din aceste zile.
Pe agenda discuțiilor s-a aflat intenția Guvernului de a modifica OUG nr. 114/2018 privind unele măsuri fiscale și bugetare, dar și aceea de eliminare a pensiilor de serviciu ale grefierilor. Totodată, s-a adus în discuție și faptul că, în cazul acestora, orele suplimentare nu sunt plătite, iar activitatea se desfășoară în condiții improprii, ajungându-se ca, statistic, speranța de viață a unui grefier să fie de 58 de ani, se menționează în comunicatul de presă.
Ministrul Cătălin Predoiu, deschis la solicitrile grefierilor
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, s-a arătat deschis față de solicitările grefierilor, dar a precizat că decizia la problemele ridicate de aceștia este partajată între Guvern, Ministerul Justiției și Parlament. Acesta a precizat și faptul că nu s-a luat încă o decizie definitivă în ceea ce privește unele dintre aspectele semnalate, urmând să aibă o discuție atât cu ministrul Finanțelor, cât și cu cel al Muncii.
La final, s-a convenit ca, la începutul săptămânii viitoare, să fie organizată o nouă întâlnire între reprezentanții MJ și cei ai grefierilor, menționează sursa citată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News