Ministrul Marcel Vela, prima „DECAPITARE“ după DESECRETIZAREA Dosarului 10 AUGUST

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Desecretizarea Dosarului 10 August face deja prima victimă: subsecretarul de stat la MAI - Mihai Valeriu.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că îl trimite pe Mihai Valeriu, din funcția de subsecretar de stat la MAI, înapoi la o secție de poliție, având în vedere desecretizarea raportului protestul 10 august 2018. Vela anunță, pentru viitor, alte demiteri ale ofițerilor „promovați prin pile”.

„Vreau să vă spun că dacă ne referim la fostul secretar de stat (Mihai Valeriu- de fapt subsecretar de stat, n.r.), el este la dispoziția ministrului și printre primele mele decizii de permutări de cadre în acest minister este retrimiterea acestui domn subsecretar de stat, care a venit aici pe pile și relații, de la un șef de birou de secție de poliție din București pe o funcție foarte înalta de subsecretar de stat, responsabil cu ordinea publică, în cel mai scurt timp. Am acum și eu motivul oficial, prin desecretizarea acestui raport, să îl trimit de unde a venit, adică șef de birou într-o secție de poliție. Iar dacă DIICOT-ul va decide instanța și o culpă penală, evident că nu mai are ce caută în poliție”, a declarat Marcel Vela, la Digi24.

Ministrul de Interne a mai subliniat că săptămâna viitoare va demara o cercetare administrativă după ce a fost desecretizat raportul cu intervenția la protestul din 10 august 2018.

„Lucru pe care nu l-au făcut ceilalți miniștrii anteriori mie, nici chiar domnul Mihai Fifor care, dacă a desecretizat raportul, mergând pe ipoteza domniei sale, putea de multă vreme să ia măsuri și vizavi de subsecretari de stat avansați în mod miraculos pe posturi de demnitari ai statului român. Săptămâna viitoare, pe o analiză administrativă, vor mai fi permutați și alți ofițeri, alți angajați din minister la locurile lor de baștină, de acolo de unde au venit promovați prin pile, relații și cunoștințe, în această clădire”, a mai spus ministrul.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat joi că a fost declasificat raportul privind protestul din 10 august 2018 și a fost transmis către DIICOT, unde este instrumentat un dosar penal.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel