Ministrul olandez de Justiție despre aderarea României la Schengen: „Încă mai sunt lucruri de făcut”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul olandez de Justiție, Ferdinand Grapperhaus, a declarat că România a făcut pași admirabili în ultimii 10 ani către un stat de drept solid și merită să între în spațiul Schengen, însă trebuie să arate că reforma este ireversibilă, iar actualul peisaj politic lasă loc de îngrijorări.

Întrebat dacă, în opinia sa, este posibilă încheierea Mecanismului de Cooperare și Verificare în mandatul actualei Comisii Europene, Ferdinand Grapperhaus a precizat că Olanda a fost întotdeauna dornică să ofere expertiză și asistență pentru că România să facă progrese și să aibă un sistem judiciar care să funcționeze cu adevărat în folosul cetățenilor, care să dea tuturor șanse egale la prosperitate și oportunități, informează Ziare.com.

„Suntem de părere că România a făcut pași admirabili în ultimii 10 ani către un stat de drept solid. Cu toate acestea, așa cum a subliniat și Comisia, în ultimii ani s-au făcut totuși niște pași înapoi. E ca atunci când un cal e pe punctul să termine cursa și ezită înainte să sară peste ultimul obstacol. Noi credem că trebuie să ne ajutăm reciproc. În decembrie, înainte ca România să preia președinția, am avut o discuție cu ministrul Toader și i-am spus că noi ne dorim foarte mult să continuăm schimbul bilateral de expertiză.

Dar ceea ce este nenegociabil pentru fiecare stat membru al UE este principiul anticorupției, să aveți un sistem independent de justiție, care să se poată uita la mine, un membru al executivului, ministru al Justiției și să mă judece independent și să judece întregul sistem independent”, a subliniat ministrul olandez într-un interviu acordat TVR1.

 

„Să ne asigurăm că aveți un sistem judiciar independent, cu legi privind corupția care chiar funcționează”

 

El a precizat că, având în vedere că a fost profesor de drept european, chiar și-a făcut timp să citească rapoartele făcute de Comisia de la Veneția și GRECO și legile justiției criticate în aceste documente.

„Și cred că, așa cum am spus și mai devreme, este absolut necesar să se facă pași suplimentari ca să ne asigurăm că aveți un sistem judiciar independent, cu legi privind corupția care chiar funcționează, care să îi convingă pe cetățenii țării de existența unui sistem de justiție funcțional și independent", a adăugat acesta.

 

România, membră în Schengen?

 

Întrebat când crede că va fi România membră a spațiului Schengen, ministrul olandez de Justiție a declarat: „Noi ne-am exprimat îngrijorările și cu siguranță că acum, când Comisia a remarcat un ușor regres în ultimii ani, am spus că trebuie să facem un efort pentru a îndrepta lucrurile: să aveți un sistem judiciar independent, un sistem legislativ funcțional în privința corupției.

Pentru asta este important să lucrăm împreună. Noi am spus întotdeauna că Schengen este un sistem foarte important, dar și unul fezabil, deci ca să se aplice tuturor trebuie să fim siguri că se fac și acei ultimi pași. Și sunt convins că putem ajunge acolo. Iar Olanda poate fi acel prieten care spune că încă mai sunt lucruri de făcut, dar cred că este mai bine decât să fim lipsiți de spirit critic și lucrurile să rămână în stadiul actual".

 

Despre candidatura lui Kovesi: „România vine cu un candidat atât de puternic”

 

Despre candidatura Codruței Kovesi la funcția de procuror-șef european, Ferdinand Grapperhaus a spus: „Cred că e un pas foarte mare înainte că există un astfel de candidat. Încă nu am luat o decizie, pentru că evident trebuie să discutăm toate aspectele, dar sunt foarte optimist pentru că România vine cu un candidat atât de puternic".

Ministrul olandez a fost întrebat dacă este la curent cu cariera Codruței Kovesi.

„I-am studiat CV-ul, care este impresionant, așa cum au și ceilalți doi candidați. Persoanele care sunt luate în considerare pentru astfel de poziții au o carieră juridică foarte bună, nu există îndoieli în această privință", a precizat Grapperhaus.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel