Ministrul Rafila, despre răniții transportați în străinătate: „Un pacient trimis la Milano este în stare critică“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit în cadrul unei conferințe de presă despre pacienții arși care au fost transportați la spitalele din străinătate.

Publicitate

„În total sunt 58 de pacienți. Am avut 2 decese, unul dintre acestea fiind la un pacient cu o suprafață arsă din corp care depășea 95%. În cursul acestei nopți și dimineață devreme au fost transferați la Bruxelles 2 pacienți.

Alți 2 pacienți sunt transferați la Milano. Din păcate, unul dintre pacienții transferați la Milano este în stare critică și cei de acolo cu care sunt în legătură fac eforturi ca să-l stabilizeze. Este vorba de un pacient de 68 de ani. Celălalt este un pacient în vârstă de aproximativ 48 de ani, dar în cazul său situația nu este atât de dramatică. Totuși, este un pacient critic.

În cursul acestei zile și la noapte vor fi transferați și alți 6 pacienți de la Spitalul Floreasca și 2 pacienți de la Spitalul Bagdasar-Arseni. Destinația acestor pacienți va fi Austria, AKH și Graz, în Germania și unul în Norvegia. Vor exista cel puțin 2 zboruri care să ducă acești pacienți, unele dintre ele cu escală“, a spus Alexandru Rafila într-o o conferință de presă susținută de la ora 16.00, în care a vorbit despre situația răniților de la explozia din Crevedia care au fost transportați în străinătate.

Potrivit medicilor din Bruxelles, starea celor doi pompieri români care au ajuns astăzi la Bruxelles, după tragedia de la Crevedia, este stabilă.

Starea pacienților trimiși la Bruxelles

 

Unul dintre medicii belgieni care i-au preluat pe cei doi, i-au spus corespondentului RRA Bogdan Isopescu faptul că echipamentele de protecţie ale salvatorilor români i-au protejat pe aceştia suficient de bine, astfel că în prezent ei au arsuri pe 10 % din suprafaţa mâinilor şi a feţei. Ei vor fi trataţi timp de aproximativ o lună în capitala belgiană.

Între timp şi cealaltă aeronavă, care a transportat doi pacienţi cu arsuri suferite în urma exploziilor de la Crevedia, a aterizat la Milano.

Potrivit autorităţilor române, încă două aeronave vor transporta şapte pacienţi în străinătate astăzi.

Bilanţul tragediei de aseară, de la Crevedia, a ajuns la doi morţi. 41 de persoane sunt spitalizate, iar şase intubate. Dintre răniţi, majoritatea sunt pompieri, poliţişti şi jandarmi, unii în stare gravă, potrivit Rador.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel