Publicitate
Ciamba a declarat presei că UE salută disponibilitatea Marii Britanii de a organiza alegeri pentru Parlamentul European în mai, dar că aceasta în sine nu este suficientă pentru a acorda Londrei mai mult timp.
"Salutăm faptul că există un angajament de a organiza alegerile europene, a fost una dintre cerinţele de a discuta chestiunea (prelungirii - n.r.)", a mai spus Ciamba.
"Nu este suficient. Este important să înţelegem de ce vrea Marea Britanie să stea (mai mult). Stai, dar cu perspectiva a ceva", a mai declarat el.
"Am fost în aceeaşi situaţie în urmă cu doar două săptămâni. Nu ne putem permite să discutăm aceeaşi chestiune la fiecare două săptămâni fără un plan", a afirmat Ciamba.
Marea Britanie trebuie să dovedească progrese
În acelaşi timp, ministrul german pentru afaceri europene, Michael Roth, a afirmat că Marea Britanie trebuie să dea dovadă de mai multe progrese în privinţa stadiului final al Brexit-ului în faţa liderilor din UE dacă vrea să obţină o nouă prelungire a termenului-limită, potrivit DPA.
"Aşteptăm, în sfârşit, paşi substanţiali în direcţia cea bună", a spus el, înaintea reuniunii Consiliului Afaceri Generale de la Luxemburg, care are loc cu o zi înainte ca liderii din UE să decidă dacă vor amâna din nou data Brexit-ului.
"Până acum, nu s-a schimbat nimic", a atras atenţia Roth, adăugând că o extensie mai mare trebuie condiţionată de "criterii foarte dure" şi că Uniunea Europeană se află "într-o situaţie extrem de frustrantă".
Totodată, ministrul olandez de externe, Stef Blok, a spus că UE ar trebui să acorde Marii Britanii mai multe timp pentru a rezolva Brexit-ul, dar că Londra trebuie să spună clar cum vrea să facă acest lucru, pentru a se evita o ieşire fără acord.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News