Agenția italiană de presă Ansa publică o declarație a ministrului Sănătăţii Roberto Speranza, în care acesta se declară un mare fan al fotbalului, dar spune că Italia având mai mult de 400 de decese pe zi, fotbalul reprezintă ultima problemă cu care se confruntă.
„O spun cu cel mai mare respect și în calitate de mare fan al fotbalului: viața oamenilor este pe primul loc. Prioritățile țării de azi sunt diferite. Vom lucra astfel încât într-o zi viața normală să poată fi reluată, dar prioritatea în acest moment este încă salvarea vieților omenești", spune acesta.
Roberto Speranza afirmă că regulile au fost gândite în așa fel încât 4 mai să fie o dată în jurul căreia se construiește faza a doua, dar „bătălia nu este câștigată”.
Speranza: „Ideea nu este data repornirii, ci modul în care o facem”
În următorul decret se vor investi resurse pentru consolidarea rețelei de asistență medicală, spune ministrul, potrivit căruia este nevoie de structuri specializate pe Covid, deoarece spitalele mixte înmulțesc ușor infecția.
„Ideea nu este data repornirii, ci modul în care o facem”, adaugă Speranza.
La rândul său, virusologul italian Maurizio Pregliasco spune că anticiparea redeschiderii activității, inclusiv a școlilor, înseamnă „deschiderea unor robinete de contacte" și creșterea șanselor de infecții.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News