Minor român, împușcat în Roma

Bogdan Cotiga |
Data publicării:
Poliție
Poliție

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat joi că un minor român a fost rănit prin împuşcare la Roma, copilul aflându-se în prezent sub supraveghere medicală.

Urmare a demersurilor întreprinse de Ambasada României la Roma, autorităţile italiene au confirmat cetăţenia victimei. Potrivit informaţiilor preliminare, după producerea incidentului victima a fost transportată la o unitate medicală din apropiere pentru îngrijiri. Cu ocazia controlului medical s-a constatat că minorul prezenta o plagă rezultată în urma unei împuşcături, iar în prezent este internat sub supraveghere medicală, a informat MAE.

Precizarea MAE vine după ce presa italiană a relatat cazul unui copil de un an care a fost împuşcat în timp ce se afla în braţele mamei sale. Potrivit Ministerului român de Externe, imediat după confirmarea cetăţeniei minorului, Ambasada României la Roma a întreprins demersuri pentru ca o echipă mobilă să se deplaseze la spital, acest lucru urmând a fi făcut de îndată ce vor fi luate aprobările din partea părinţilor minorului, autorităţilor locale şi a medicilor.

Ancheta autorităţilor locale cu privire la acest incident este în desfăşurare. "Ambasada României la Roma menţine cazul în atenţie, este în contact cu autorităţile locale şi cu spitalul în care este internat cetăţeanul român, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară în limita competenţelor', subliniază MAE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel