Din cercetări a reieșit că, din 2019 și până în prezent, 20 de persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 42 de ani, s-ar fi constituit într-o grupare infracțională și s-ar fi aprovizionat cu droguri de risc și substanțe cu efect psihoactiv, de la persoane din Galați și București, pe care le-ar fi vândut în Buzău, dar și în comunele limitrofe (Săpoca, Cernătești, Merei).
În urma perchezițiilor, au fost ridicate aproximativ 80 de grame de canabis, 20 de grame de substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv, mai multe telefoane mobile și 1.300 de lei. Au fost puse în executare 19 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Buzău, pentru audieri.
La activități, au participat și polițiști ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploieşti și București, polițiști ai serviciilor de combatere a criminalității organizate Ilfov și Dâmbovița, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău, ai Grupării Mobile Ploiești şi ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Bucureşti. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News