Mircea Beuran plasat sub control judiciar

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Medicul Mircea Beuran a fost plasat sub control judiciar, după ce a contestat măsura arestării la domiciliu.

Medicul Mircea Beuran a scăpat de măsura arestului la domiciliu, care a fost schimbată în cea a controlului judiciar, potrivit România TV. Rămâne de văzut dacă măsura impune și interdiciția exercitării profesiei pe durata controlului judiciar sau nu.

Doctorul Mircea Beuran este acuzat de luare de mită și a fost reţinut pe 13 februarie de procurorii la DNA, ulterior fiind trimis în arest la domiciliu, însă profesorul a contestat măsura.

Magistrații au respins propunerea de prelungire a măsurii arestului la domiciliu pentru Beuran ca nefondată și a înlocuit măsura cu controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând din 12 martie.

Cât se află sub control judiciar, medicul trebuie să să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze, de îndată, organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, în faţa căruia se află cauza, cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie în raza căruia domiciliază, ce este desemnat prin prezenta cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Totodată, Beuran nu poate ieși din România fără încuviinţare prealabilă, trebuie să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă, nu are voie să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii și nu poate îndeplini anumite funcții.

Decizia este definitivă.

Mircea Beuran este suspectat de procurorii DNA că a primit 10.000 de euro mită în anul 2018 pentru a scoate la concurs un post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală. Postul urma să fie scos la concurs la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti.

Din anul 2018, postul de asistent nu a mai fost scos la concurs, aşa că doctoriţa care i-ar fi dat mita a depus un denunţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel