Ei sunt acuzați că au primit, sub formă de mită, alimente în valoare 2.300 de lei pentru a-i proteja pe angajații unui restaurant.
Potrivit procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, fostul șef al Biroului Rutier Iași și doi agenți de Poliție din subordine sunt cercetați penal și au fost plasați în control judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de joi. În rechizitoriu se arată că în perioada 11 februarie 2019 – 24 iulie 2020, cei trei inculpați, în baza unei înțelegeri tacite ce exista între Poliția Rutieră Iași și conducerea unui restaurant, ar fi pretins și primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare totală de peste 2.300 lei.
Alimentele erau primite pentru a-i proteja pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata și sancționa contravențiile comise de aceștia sau pentru a aplica sancțiuni contravenționale mai blânde. Procurorii au mai stabilit că produsele respective ar fi fost pretinse atât pentru sine cât și pentru alte persoane din anturajul celor trei polițiști.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei trei inculpați trebuie să respecte mai multe obligații între care să nu părăsească teritoriul României și să nu se aproprie și să nu comunice, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanță. În dosar se efectuează cercetări și față de alte persoane, transmite Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News