”Colegii mei discută în permanenţă, sunt între manifestanţi şi discută cu ei pentru a-i determina pe aceştia să nu mai arunce cu diverse obiecte către forţele de ordine cu diverse obiecte. (...) Colegii mei au fost nevoiţi, în momentul în care a fost rupt gardul de protecţie, să folosească şi spray-urile individuale de protecţie, pentru că au fost puşi într-o situaţie de pericol, iar legea permite jandarmului să utilizeze toate mijloacele pe care le are în dotare pentru a înlătura acea stare de pericol”, a afirmat Enache.
El a adăugat că momentan situaţia s-a calmat, iar jandarmii care flanchează Guvernul sunt rezerve de intervenţie care pot fi folosite în cazul în care 'situaţia escaladează din nou'. 'În acest moment situaţia s-a calmat, din punctul nostru de vedere. Permanent am încercat, încă de la sosirea primilor manifestanţi în piaţă, un dialog cu aceştia, nu este în interesul nimănui escaladarea unor conflicte, colegii (...) sunt rezerve de intervenţie care pot fi folosite în cazul în care situaţia escaladează din nou', a spus Enache.
Georgian Enache a mai a susţinut că trei jandarmi au fost răniţi, unul fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News