Din volumul al doilea al atlas-ghidului „Istoria și arhitectura lăcașurilor de cult din București” aflăm că pe locul pe care se află astăzi biserica, au fost Casele Văcărescu, ridicate către anul 1755 și care au fost grav devastate în timpul războiului ruso-turc din 1768-1774. Au fost refăcute radical de către 12 meșteri sași, conduși de arhitectul I. Rattner, aduși de Ienăchiță Văcărescu (1740 - 1797). Știm despre Ienăchiță că a fost poet, filolog și istoric român, membru al vechii familii boierești Văcărescu.
„Urmașilor mei Văcărești!
Las vouă moștenire:
Creșterea limbei românești
Ş-a patriei cinstire.”
(Ienăchiță Văcărescu, Testament literar)
Ctitorii bisericii: Ienăchiță Văcărescu, Ecaterina Văcărescu Caragea și Ecaterina Văcărescu. În stânga, placa comemorativă cu eroii comunei Băneasa Herăstrău din Primul Război Mondial Foto: Crișan Andreescu
Aflăm din surse documentare că Ienăchiță cunoștea o sumedenie de limbi străine printre care: slava veche, greaca veche și modernă, turca, araba, persana, franceza, germana și italiana. Din Magazin istoric aflăm că Ienăchiță Văcărescu a fost al doilea român, după Dimitrie Cantemir, care a scris o istorie a Imperiului Otoman. Lucrarea sa „Istorie a prea puternicilor împărați otomani” a fost tipărită în 1863 de Alexandru Papiu Ilarian. Din tot ansamblul construit de către poet la Băneasa, a rămas biserica Sfântul Nicolae.
Catapeteasma Bisericii Sfântu Nicolae Băneasa Foto: Crișan Andreescu
Hramurile bisericii sunt: Sfântul Ierarh Nicolae din Miralichia, Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Bogooslov și Ioan Gură de Aur. Lăcașul este monument istoric. Biserica a fost ctitorită de Ecaterina Văcărescu, văduva marelui ban Ștefan Văcărescu (1690-1763), fiind începută înainte de 1768 și terminată de abia în 1792, așa cum apare scris în pisania de deasupra ușii de intrare. După 1845, moșia Băneasa devine proprietatea domnească a lui Gheorghe Bibescu care s-a căsătorit cu Maria Văcărescu. Cu acest prilej, Bibescu-Vodă repară casele și biserica, dar începe și construirea unui nou palat, după planurile arhitectului J. Schlatter, punând accent și pe frumosul parc din jurul bisericii. Aflăm din lucrarea Prin tunelul timpului (1975) faptul că parcul urma să fie reamenajat în stil italian, între alte piese decorative numărându-se și o statuie a lui Neptun, zeul mărilor, adusă din Italia și atribuită lui Michelangelo. Din aceeași sursă documentară aflăm că la începutul anilor 1990 statuia încă mai putea fi văzută în curtea unei case de pe strada Ștefan Furtună (ac. Constantin Noica).
„Oglinda, când ţi-ar arăta
Întreagă frumusețea ta;
Atunci şi tu ca mine
Te-ai închina la tine.”
(Alecu Văcărescu, Oglinda)
Biserica Sfântul Nicolae „Băneasa” a trecut printr-un lung șir de reparații: 1845, 1888, 1932-1934, 1940, 1964-1971, fiind resfințită în 1971 și 1992. Întrucât între 1983-1992 i s-au făcut ample lucrări de restaurare, consolidare, retencuire, beneficiind de o pictură nouă în frescă, realizată de către pictorul Dimitrie Bănică. Lăcașul face parte din aceeași serie tipologică și structurală cu bisericile: Sf. Ștefan – „Călărași”, Sf. Paraschiva – „Batiște”, „Popa Soare” și altele.
Cupola Bisericii Sfantu Nicolae Băneasa - detaliu Foto: Crișan Andreescu
Din întreaga familie Văcărescu, pe lângă Ienăchiță Văcărescu, s-au mai bucurat de titulatura de poet și Alecu Văcărescu (1767-1798), Nicolae Văcărescu (1786-1825), Iancu Văcărescu ( 1792-1863) și Elena Văcărescu ( 1864-1947). Dintre toți, Iancu este considerat cel mai important, ba chiar, după cum consemnează Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române (p. 110) – „adevăratul poet de tranziție între neoclasicismul de secol XVIII și romantismul pașoptist este Iancu, din cea de a treia generație a Văcăreștilor. Nu are talentul lui Alecu, tatăl, e aproape searbăd în lirica erotică, dar coarda instrumentului său e mai întinsă decât a oricărui contemporan. (…) La moarte, în 1863, era așa de prețuit de către confrați, încât pe mormânt i se sapă inscripția măgulitoare:” tot Nicolae Manolescu ține să menționeze faptul că Iancu Văcărescu a fost contemporan cu Anton Pann și Grigore Alexandrescu.
„Adu-ţi şi tu aminte.
Oriund-ei fi ferice,
D-aceste dragi cuvinte,
Ce dragostea-i îţi zice.”
(Iancu Văcărescu, IX, din Stanțe la List)
Vizitarea bisericii Sfântul Nicolae Băneasa este binevenită și va rămâne de neuitat, mai ales dacă ea se înscrie într-un itinerar care să cuprindă și Gara Regală, aflată în apropiere. Mai mult, în aceeași zonă, Parcul Regele Mihai I al României (Herăstrău) și Vila Minovici, întregesc un peisaj plin de povești.
Intrarea în Biserica Sfântul Nicolae Băneasa Foto: Crișan Andreescu
În romanul Prins, de Petru Popescu, apărut în 1969 și care s-a bucurat la vremea sa de un foarte mare succes, Inginerul, personajul principal al cărții, se plimbă cu mașina, pentru a se relaxa, văzând la un moment dat biserica Sfântul Nicolae „Băneasa” semn că era cât pe ce să iasă din București, pierdut în gânduri. Nu ascund faptul că citirea cărții a fost imboldul de a merge și a vizita pentru întâia dată lăcașul și de acolo a urmat descoperirea unui întreg univers care trebuie povestit și altor iubitori de frumos.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
