„Maganov a căzut de la fereastra camerei sale din Spitalul Clinic Central în această dimineaţă. A murit din cauza rănilor”, a declarat o sursă anonimă pentru Interfax.
Citând surse ale forţelor de ordine, agenţia TASS a relatat că incidentul s-a petrecut la ora locală 07:00 (04:00 GMT) şi că este vorba „de o sinucidere”.
Maganov, în vârstă de 67 de ani, era internat în spital după ce suferise un atac de cord şi lua antidepresive, potrivit aceloraşi surse.
Deocamdată, poliţia nu a oferit oficial informaţii despre acest incident.
Compania Lukoil: Preşedintele a murit după „o lungă maladie”
Compania Lukoil a difuzat joi un comunicat în care a anunţat că preşedintele consiliului de administraţie al grupului petrolier rus a murit după „o lungă maladie”, fără să ofere alte detalii.
Preşedintele consiliului de administraţie al Lukoil lucra din 1993 în compania rusă în posturi de conducere.
Maganov a fost prim-vicepreşedinte executiv şi superviza explorările şi producţia.
În 2020 consiliul director al Lukoil l-a numit pe Maganov preşedinte în locul lui Valeri Greifer, care a murit în aprilie acel an.
Maganov era unul dintre liderii istorici ai grupului Lukoil, înfiinţat în noiembrie 1991. Potrivit comunicatului Lukoil, Maganov este cel care şi-a imaginat şi a propus numele companiei.
AFP notează că, în martie, Lukoil a fost una dintre puţinele companii ruse care au cerut oprirea ofensivei Moscovei în Ucraina, care a fost urmată de o avalanşă de sancţiuni occidentale împotriva marilor grupuri şi înalţilor responsabili ruşi.
La sfârşitul lui aprilie, miliardarul Vaghit Alekperov, pe atunci preşedinte al grupului, a demisionat la o săptămână după ce a fost plasat pe lista personalităţilor ruse sancţionate de Regatul Unit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News