George s-a mutat în locuința mamei sale vitrege, din localitatea constănțeană Medgidia, după ce tatăl lui a decedat, la începutul lunii noiembrie. Se pare că relațiile dintre cei doi nu erau deloc cordiale, iar femeia i-ar fi adresat injurii și se purta urât cu el, după cum a susținut el.
Astfel, pe 1 decembrie 2021, după un asemenea episod, George a mers în curte, a luat un țăruș de la vie, și a aplicat femeii mai multe lovituri. În aceeași zi, femeia care avea grijă de victimă a trecut pe la ea, găsind-o în pat, cu multiple leziune și fața tumefiată. L-ar fi întrebat pe inculpat ce s-a întâmplat, iar acesta ar fi repezit-o.
Româncă moartă după ce a fost bătută cu un țăruș de fiul vitreg
Martora a alertat autoritățile, victima ajungând la spital. Pe 8 decembrie a fost externată, iar pe 9 a decedat, la domiciliu. Conform necropsiei, moartea a fost una violentă și ar fi putut fi cauzată de insuficiență respiratorie acută, urmare a contuziilor pulmonare, pe fondul traumatismului toracic, cu fracturi costale, potrivit Replica de Constanța.
La audieri, în primă fază, George C. a susținut că femeia a căzut pe scări. Ulterior a recunoscut fapta și i-a condus pe oamenii legii pe un teren de lângă locuință, acolo unde aruncase țărușul cu care a bătut-o.
Pe 11 decembrie a fost propus spre arestare, magistrații eliberând mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele său.
Cercetările continuă pentru omor.
Tânărul a mai fost condamnat pentru omor, fiind eliberat condiționat în 2008. Condamnarea a împlinit termenul de reabilitare în 2020.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News