Moise Guran: Acesta este "efectul Rareș Bogdan"

Narcis Popa |
Data publicării:

Moise Guran comentează ultimele rezultate ale sondajului realizat de IMAS. Fostul realizator TV spune că efectul Rareș Bogdan a adus un plus important de voturi PNL-ului în Transilvania, depășind USR-PLUS în această zonă istorică a României. 

"Așadar, pentru Europarlamentare, PSD în stagnare, PNL în creștere, USR-PLUS în scădere. Acestea sunt tendințe clare, confirmate, după cum vedeți. Pentru pluseriști am o veste bună și o veste proastă – au depășit PSD pe categoria demografică 18-29 de ani, dar au pierdut (probabil în favoarea PNL) atâtea voturi din Transilvania, încât acum sunt sub PSD în Ardeal. De fapt sunt chiar sub UDMR. Efectul Rareș Bogdan, runda a doua, zic eu, și v-am avertizat că așa se va întâmpla. Nu-s sigur că efectul s-a epuizat. În mod evident, alocarea resurselor de campanie pe medii de rezidență este greșită, iar de marketingul politic nu mai vorbim – există o diferență de 6% între intenția pentru parlamentare, măsurată separat ca USR și PLUS și Alianța 2020 USR-PLUS. Au o problemă de abc, notorietatea brandului, greu (dar nu imposibil) de corectat până pe 26 mai. Eu estimez că bazinul real al acestei alianțe este de până în 2 milioane de alegători și dacă vor ști să mobilizeze cât mai mult din aceștia, pot obține până la 18% din voturile exprimate," este mesajul lui Moise Guran pe Moise.ro.

Conform sondajului realizat de IMAS.ro, PSD s-ar afla în acest moment la 21.7%, PNL la 25.6%, USR-PLUS la 12.2 % și Pro România la 11.7 %.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel