Iurie Parfeni este de origine moldovenească. Se află în Italia de peste douăzeci de ani. Locuiește în provincia Reggio Emilia, la câțiva kilometri de Parma. Limba nu este o barieră. „Este ușor de învățat pentru că româna și italiana au aceeași rădăcină. Și aici vorbim română, moldovenească și rusă.” Și reiterează: „Mulți vorbesc și ucraineană pentru că granița este aproape. Suntem printre primele grupuri de străini în ceea ce privește prezența numerică în Italia astăzi. Aproximativ o sută douăzeci de mii de oameni s-au înregistrat în mod legal".
Femeile au fost cele care au sosit primele din Republica Moldova în Italia? A fost întrebat Parfeni.
"Nu chiar. Mai întâi au sosit infractorii, apoi – răspunde el – oamenii care își puteau plăti călătoria. Infractorii au înțeles că în noul scenariu al capitalismului, banii vor produce și mai mulți bani. Cineva a deschis o afacere. Au creat rețele în zonă, au declanșat circuite de ajutor și muncă la negru. După ei au venit cei care puteau plăti călătoria și șederea. Era vorba despre cel puțin cinci mii de euro.
Iurie Parfenii este medic veterinar de profesie. A practicat pentru o perioadă după facultate. Apoi totul a luat o întorsătură bruscă și a întors spatele la ceea ce până ieri fusese viața de zi cu zi. Tânărul medic veterinar primește o propunere de la Ministerul de Interne pentru un loc de muncă în rândurile poliției economice.
„La începutul anilor nouăzeci – continuă el – totul a căzut în paragină. A existat o lipsă de producție. Totul lipsea. Uniunea Sovietică a eșuat. Era începutul anilor nouăzeci. Primul moment critic l-am trăit în 1992. Anul războiului transnistrean, în care au intervenit forțele armate moldovenești, ruse și române. Evenimentele acelor ani sunt cunoscute de știrile occidentale: blocarea căii ferate, grevele organizate de femei. Bande armate, precaritate socială, tensiuni mari. Am mers în Transnistria pentru a menține ordinea publică. Acel an a marcat începutul unei perioade confuze. A fost necesar controlul proceselor de producție. Statul trebuia să înțeleagă ce se întâmplă. Bandele armate au fost prezente pe tot teritoriul: din 1992 până în 1999 am lucrat la Finanțe. Cunoșteam procesele de prelucrare a cărnii. Educația universitară pe care am urmat-o a fost de natură militară. Ne instruiseră pe un spectru larg.”
După intervenția din 1992 în Transnistria, într-un crescendo de dificultăți, Iurie Parfenii și-a continuat angajamentul profesional: „Era important să se facă verificări pentru că situația degenerase foarte mult. A fost necesar să se înțeleagă unde erau lipsurile, să se controleze procesele de producție și administrative. Ajunsesem însă în punctul în care pentru a ne primi salariul trebuia să plătim cuiva bani pentru protecție. Și lucram pentru țară. Am avut o familie și responsabilități.” Așa se hotărăște să facă o călătorie de explorare. În primul rând, a obținut viza la ambasada din Kiev, Ucraina. Apoi a mers în Italia, cu perspective de mutare în Portugalia, în cazul imposibilității de a lucra în țară.
Contacte, relații, cereri de ajutor. „Există o slujbă pentru mine? Da, auzim ceva de o fermă în Campagna. Era o posibilitate,” reia firul amintirilor.
O întoarcere la primul loc de muncă, ca medic veterinar?
"A fost un nou început. Am făcut totul. Am curățat grajdurile și spațiile exterioare. Eu m-am ocupat de muls. Eram un pastor de vaci. Cu o privire atentă asupra animalelor. Nu mi-a trebuit mult să înțeleg patologiile și problemele. Sănătatea animalelor este foarte importantă. Am început să lucrez de la un nivel scăzut. Dar am avut un nou început. Acesta a fost scopul meu: angajamentul față de fiul meu, față de familia mea.”
Expirarea vizei obligă persoana intervievată să facă o alegere: întoarcerea în țara de origine sau ședere în Italia fără acte: „Am vrut să rezolv problema economică. Revenirea ar fi încetinit realizarea obiectivului și poate ar fi împiedicat-o. Am acceptat riscul.
Am căutat de lucru, am căutat contacte. Informația face diferența. Referințele sunt un tam tam mai puternic decât web-ul. Un moldovean mi-a făcut cunoștință cu o familie care căuta un muncitor care să îngrijească un bolnav. Nu mi s-a cerut să diagnosticez sau să prescriu. Dar sa stai aproape de o persoana care nu poate respira si să verifici tubul de oxigen care îl ajută. M-am prezentat pentru ceea ce eram, pentru ceea ce știam să fac. Am spus ce făcusem în Italia și în țara mea. Familia m-a acceptat. Am locuit un an în casa lor. Și m-au ajutat să-mi obțin permisul de ședere.”
Cum sunt italienii?
„Italienii au un caracter mai moale, sunt mai fricoși. Au tendința de a rămâne tăcuți. Se pare că au atât de multe temeri, nu știu ce. Sunt mai puțin reactivi, ca să spunem așa. În comparație cu oamenii care vin din alte țări, ei sunt mai politicoși. Nu au trecut prin conflicte majore. Poate din acest motiv reacţionează mai puţin sau deloc”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
