PSD, moldovenii și alegerile anticipate. Care este legătura dintre ele

Oana Stanciulescu |
Data publicării:

Mai mulți moldoveni prezenți la manifestările de la Iași, organizate de Ziua Unirii Principatelor Române, i-au huiduit pe președintele Klaus Iohannis și pe premierul Ludovic Orban. Care este legătura dintre alegerile anticipate, cele în două tururi și sărăcia din Moldova explică jurnalista Oana Stănciulescu pentru STIRIDIASPORA.

"Se pare că președintele Iohannis a fost huiduit atunci când a vorbit despre alegerile anticipate. Nu știu dacă cei care au huiduit au fost aduși de PSD sau pur și simplu nu-i plac pe liberali, oricum contează mai puțin. Ceea ce contează cu adevărat este însă faptul că Moldova săracă are legătură cu Moldova roșie. Dacă 30 de ani, PSD sau ciuma roșie, cum i se mai spune acum, nu a făcut nimic pentru partea aceasta a țării, oare nu este timpul ca moldovenii să încerce și altceva? Sigur că primele semnale le-au dat anul trecut când Moldova nu a mai votat cu PSD.

Există însă o legătură între ce doresc președintele și premierul și subdezvoltarea Moldovei? Eu zic că da. Timp de 30 de ani, Moldova a fost condusă de baronii roșii. Sigur că nici liberalii poate nu au avut cei mai buni candidați în ultimii 30 de ani, însă este foarte greu de dat jos un baron roșu care are toate pârghiile, în principal financiare, într-un singur tur de scrutin, așa cum este acum. Să nu uităm că asistații sociali au fost tot timpul o masă de manevră folosită de baronii PSD. Ca atare, organizarea alegerilor locale în două tururi va da o șansă Moldovei să opteze pentru un alt candidat care să scoată această zonă din sărăcie.

La fel cum alegerile anticipate pot să accelereze proiectele pe care PNL și le-a propus pentru această zonă. În caz contrar, moldovenii trebuie să înțeleagă faptul că 2020 este un an pierdut.

În altă ordine de idei, este îmbucurătoare reacția președintelui și a premierului. De regulă, la huiduieli se scoteau jandarmii. Iată că intrăm într-o normalitatea și din acest punct de vedere, extrem de important pentru democrația românească, să accepți că nu toată lumea este de acord cu tine", a spus jurnalista Oana Stănciulescu pentru STIRIDIASPORA.

Președintele Klaus Iohannis, Iași, 24 ianuarie: „Sunt foarte bucuros că în România avem o democraţie vie, care se manifestă şi într-o zi aşa frumoasă cum este astăzi. Nu ne-am supărat absolut deloc. Fiecare român are dreptul la opinia lui şi cred că în ansamblu lucrurile merg şi aici, pentru Iaşi, din ce în ce mai bine”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel