O femeie în vârstă de 29 de ani a scăpat cu viaţă, rostogolindu-se pe sub un TIR încărcat cu marfă, după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni în municipiul Râmnicu Sărat, pe DN2 (E85).
Potrivit autorităţilor, tânăra s-a angajat regulamentar în traversarea trecerii de pietoni, însă prea aproape de baza cabinei TIR-ului. Din pricina lipsei de vizibilitate, la un moment dat şoferul a călcat pedala de acceleraţie şi a lovit femeia care s-a trântit la pământ şi s-a rostogolit pe sub autotren. La faţa locului au ajuns ulterior poliţiştii şi un echipaj al Ambulanţei.
"Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău a fost sesizat vineri de către o persoană vizavi de evenimentul rutier. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde a ajuns şi un echipaj de Ambulanţă. Victima, o femeie în vârstă de 29 de ani, din localitatea Poşta Câlnău a fost evaluată din punct de vedere medical, nu a suferit leziuni, fapt pentru care şoferul în vârstă de 34 de ani din Suceava a fost sancţionat pentru neacordarea de prioritate, fiind aplicată o amendă şi măsura complementară a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane-Mari Vrapciu.
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News