Ministrul desemnat pentru portofoliul Educație Monica Anisie a primit, marți, aviz negativ în comisiile reunite pentru învățământ ale Parlamentului.
Au fost 14 voturi „pentru”, 15 „împotrivă” și o abținere. Ministrul a fost audiat în comisiile de specialitate mai bine de două ore.
Monica Anisie a afirmat, la finalul ședinței, că este un aviz politic. Minsitrul a adăugat că educația ar trebui să iasă din sfera politicii, pentru a putea construi o Românie educată.
„Este un aviz consultativ, după cum bine știți, este un aviz politic și eu consider că Educația trebuie să iasă din sfera această a politicii, pentru că avem nevoie să construim o Românie educată. Mandatul pe care îl am la Ministerul Educației, am spus încă din momentul în care am venit în primele zile la minister, este un mandat care să conducă la implementarea proiectului România educată, proiectul Președintelui României, Klaus Iohannis. Cred în acest proiect și consider că voi face tot ceea ce îmi stă în putere că acesta să fie dus la bun sfârșit și să creionez toate premizele pentru că el să fie implementat la nivel”, a afirmat Anisie.
Audierile miniștrilor Guvernului Orban 2 au început luni și se vor încheia miercuri. Votul de învestire va avea loc într-un plen reunit pe 24 februarie, începând cu ora 16.00.
„Cred în proiectul România educată“, a afirmat ministrul propus la ieșirea de la audierile din comisii.
Știre în curs de actualizare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News