Moțiune de cenzură împotriva ministrului Bode, după eșecul aderării României la Schengen

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
lucian bode
lucian bode

USR va depune o moțiune de cenzură împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, după eșecul aderării României la Spațiul Schengen.  

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a anunţat, luni, că va depune o moţiune împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, după eşecul admiterii României în Spaţiul Schengen.

"Depunem moţiune împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode, am spus-o de acum o lună că pune în pericol Schengenul, iată că s-a concretizat exact ce am spus - pentru acest major al politicii externe româneşti trebuie să existe asumare şi responsabili. Binenţeles, responsabilul principal este la Cotroceni, şeful diplomaţiei şi politicii externe a României, Klaus Iohannis, care s-a ascuns, care n-are timp să vină în faţa Parlamentului, în faţa poporului, să dea explicaţii, ci postează informaţii pe Facebook", a declarat Drulă, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că la nivel parlamentar majoritatea politică "a eşuat lamentabil" în relaţiile dintre PNL şi grupul europarlamentar din care face parte - Grupul Popularilor Europeni, unde s-a văzut "un soi de alba-neagra cu poziţia acelui grup", când liderul spunea că susţine România, când spunea că îl susţine pe cancelarul austriac.

"Am depus şi o cerere de chemare a ministrului de Externe al României Aurescu, la Ora Guvernului, pentru a da explicaţii în acest caz. Nu lăsăm acest subiect din braţe, nu scapă de opoziţia din Parlament, pentru că este absolut ruşinos ce se întâmplă, e un eşec colosal (...) al diplomaţiei româneşti, probabil cel mai mare eşec din ultimii 20 de ani", a mai spus Drulă, potrivit Agerpres.

Întrebat pe cine se bazează pentru votarea moţiunii, Cătălin Drulă a spus că se bazează pe voturile tuturor celor care "nu vor să facă scut în jurul unui ministru plagiator, organizator de licitaţii aranjate, un ministru (...) care nu dă doi bani pe statul de drept şi un ministru care este luat în râs, un ministru de mâna a treia".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel