Munca în Grecia: cum te angajezi și cum poți lua pensie – Evitați ofertele de la persoane neautorizate!

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Autoritățile din România și din Grecia le atrag atenția românilor care își caută un loc de muncă în străinătate să apeleze doar la serviciile autorizate pentru plasarea forței de muncă, nu la „intermediari” adesea care promit contracte fictive.

 

Solicitantul trebuie să știe, în primul rând, că persoanele fizice nu au dreptul să exercite activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate. Românii care doresc să-și găsească un loc de muncă în Grecia și vor să apeleze la o societate comercială ce are ca activitate principală „selecţia şi plasarea forţei de muncă”, trebuie să se adreseze inspectoratului teritorial de muncă în raza căruia societatea îşi are sediul, pentru a afla mai  multe informaţii despre acest prestator de servicii.

 

Trebuie să se verifice înregistrarea firmei la ITM și dacă firma a primit sancțiuni. De asemenea, la semnarea contractului individual de muncă în Grecia, trebuie să se verifice ţara de reşedinţă a angajatorului, denumirea companiei și toate datele de identificare ale acesteia (adresă, număr de telefon/fax, descrierea muncii şi a condiţiilor de muncă, durata timpului de muncă şi de repaus, durata contractului individual de muncă, condiţiile de salarizare, condiţiile de transport, de locuit, condiţiile de protecţie socială).

 

O primă verificare se poate face pe site-urile ITM, unde există o listă a societăţilor comerciale înregistrate, ce au ca obiect de activitate plasarea forţei de muncă în străinătate. Conform legii, agentul de ocupare a forţei de muncă trebuie să fie o societate românească ce are ca activitate principală selecţia si plasarea forţei de muncă în străinătate, să dispună de spaţiul şi de dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii, să aibă încadrat în muncă personal cu experienţă în domeniul forţei de muncă, să organizeze o bancă de date care să cuprindă ofertele şi solicitările de locuri de muncă în străinătate, informaţii referitoare la condiţiile de ocupare a acestora şi la calificările şi aptitudinile solicitanţilor aflaţi în evidenţa lor.

 

Ce obligații au agenții care plasează forță de muncă

 

Firma trebuie să încheie contracte care conţin oferte reale de locuri de muncă, după caz, cu persoane juridice, persoane fizice şi organizaţii patronale din străinătate. De asemenea, compania care se ocupă de plasarea forței de muncă trebuie să fie înregistrată la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază îşi are sediul.

 

Cetățenii români care vor să lucreze în Grecia mai trebuie să  știe că agenţii de ocupare a forţei de muncă sunt obligaţi să încheie contracte de mediere cu cetăţenii români. Acestea trebuie să conţină câteva elementele în privința tarifului de mediere, duratei contractului şi modului de soluţionare a eventualelor litigii. Atenție: agenţii sunt obligați să încheie contractele de muncă în limba română.

 

Echivalentul ITM din Grecia

 

Agenţia Pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Grecia (OAED) este o entitate juridică de drept public, aflată sub supravegherea Ministerului Muncii, Asigurărilor Sociale şi de Securitate Socială (contact: Tel: 0030.210.998.9000 Fax: 0030.210.998.9500 Email: [email protected]; Adresă Sediu Central: Str. Ethnikis Antistaseos nr 8, Alimos, cod 17456 Atena). OAED are mai multe departamente: Centrul Administrativ, şapte Directorate Regionale, un sistem al Serviciilor Publice de Angajare (Centrul de Promovare a Angajărilor), cu mai multe unităţi educaţionale în subordine (EPAS, IEK şi KEK).

 

OAED are sucursale în toate oraşele din Grecia. Cetăţenii români care doresc să lucreze în Grecia trebuie să mai știe că au aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii eleni: cetăţenii români rezidenţi au aceleaşi drepturi salariale, aceleași condiţii de muncă, același orar de lucru, liber acces la asigurările sociale şi la locuinţe. De aceleaşi drepturi se bucură şi membrii familiei unui salariat român care lucrează în Grecia - soţie, soţ, copii sau persoanele aflate în întreţinere.

 

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) oferă, de asemenea, servicii de mediere a forţei de muncă în Uniunea Europeană, prin intermediul portalului mobilităţii europene, EURES: http://eures.anofm.ro/. Detaliile se pot găsi și pe pagina web www.muncainstrainatate.anofm.ro.

 

Dreptul la pensie, în Grecia

 

Cetățenii români care au lucrat cel puțin un an în Grecia au dreptul la penisia comunitară. Cuantumul pensiei se stabilește în funcție de timpul lucrat în Grecia și de contribuțiile plătite – pe care angajatul trebuie să le verifice periodic, pentru a se asigura că angajatorul le-a plătit către stat. Atunci când îndeplinește condițiile prevăzute de legislația românească și de legislația elenă, cetățeanul român care a lucrat în ambele țări poate depune dosarul de pensionare, în fiecare dintre cele două țări, iar pensia i se va calcula pornind de la țara în care se poate pensiona mai întâi.

 

Pensia din sistemul public, în Grecia, ia în calcul numărul de zile în care a fost plătită asigurarea obligatorie, echivalentul stagiului de cotizare din România. Pensia derivă din activitatea de salariat şi plata anticipată a contribuţiilor. Această pensie se poate obține dacă au fost îndeplinite condiţiile pentru acordarea prestaţiei: realizarea stagiului minim de cotizare (asigurări sociale) și atingerea unei anumite vârste, care diferă în funcţie de prevederile fiecărui caz.

 

Astfel, cei care au peste 10.000 de zile de asigurare au dreptul să primească pensie integrală, atunci când împlinesc 62 de ani (bărbaţi), respectiv 57 de ani (femei). Cei care au vârsta peste 58 de ani primesc pensie integrală dacă au cel puțin 10.500 de zile de asigurare. Există și în Grecia un sistem special, pentru cei care muncesc în condiții grele, cu grad ridicat de risc. Cei care au avut astfel de activități în Grecia se pot pensiona la vârste mai mici.

 

Există, de asemenea, și posibilitatea pensionării anticipate, dacă se îndeplinesc unele condiții obligatorii și, evident, dacă persoana a lucrat legal și a plătit asigurarea. Astfel, cei care au cumulat între 4.500 și 10.000 de zile de asigurare au dreptul la pensie anticipată, la împlinirea vârstei de 60 de ani (bărbaţi) şi 55 de ani (femei), cuantumului pensiei aplicându-i-se o reducere de 1/267 pentru fiecare lună cu care se scurtează vârsta de pensionare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

Conținutul acestui site nu reprezintă poziția oficială a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel